Maia Sandu, la Praga: „Extinderea UE este o investiție în securitatea întregului continent”
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu omologul său ceh, Petr Pavel, în cadrul vizitei oficiale în Republica Cehă. Petr Pavel a menționat că Cehia sprijină intrarea Moldovei în Uniunea Europeană.
„În discuția cu omologul meu ceh, am reconfirmat viziunea noastră comună că extinderea Uniunii Europene este o investiție în securitatea întregului continent. Moldova este recunoscătoare Cehiei pentru susținerea parcursului nostru european.
Cu Președintele Pavel am discutat cum să aprofundăm cooperarea economică. Am exprimat speranța că Moldova va rămâne în continuare o prioritate a asistenței cehe”, a declarat șefa statului.
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a fost întâlnită la reședința președintelui Cehiei, la Castelul din Praga.
„Cehia sprijină intrarea Moldovei în UE. Vrem să continuăm să împărtășim experiențele noastre și să dăm o mână de ajutor. Moldova vrea să se alăture familiei țărilor democratice occidentale pentru a-și consolida securitatea, stabilitatea și prosperitatea. Și, de asemenea, rezistența la influența rusă. Într-o perioadă de criză și relații internaționale complexe, este important ca Europa să fie unită”, a scris președintele ceh pe Facebook.
În paralel, în aceste zile, în capitala cehă, se desfășoară cea de-a cincea reuniune a Comisiei interguvernamentale moldo-cehe, un forum al oamenilor de afaceri din ambele țări.
De asemenea, reprezentanții Teatrului Național „Mihai Eminescu” participă la Palm Off Fest, festivalul teatrelor din Europa Centrală și de Est.