Principală  —  IMPORTANTE   —   Maia Sandu îndeamnă moldovenii cu…

Maia Sandu îndeamnă moldovenii cu cetățenia statelor UE să participe la alegerile în Parlamentul European: Este important pentru R. Moldova

Sursa foto: Maia Sandu/ Facebook

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a publicat un mesaj de îndemn pentru moldovenii care dețin cetățenii ale statelor Uniunii Europene să participe la alegerile de duminică, 9 iunie, în Parlamentul European. Șefa statului a menționat că aceste alegeri sunt importante pentru R. Moldova.

„Dragi moldoveni, mă adresez celor care au deja cetățenie europeană, fie că au pașaport românesc, bulgar, italian, francez sau al altui stat al Uniunii Europene. În perioada 6-9 iunie au loc alegeri europarlamentare, iar votul moldovenilor pentru un Parlament European care susține aderarea Republicii Moldova la UE este important pentru întreaga țară”, a menționat Sandu.

În R. Moldova alegerile vor fi organizate pe 9 iunie, în 52 de secții de vot, dintre care 13 – în Chișinău.