MAI și Comitetul Internațional al Crucii Roșii au încheiat un acord pentru facilitarea schimbului de date
Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, și șefa delegației Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Republica Moldova, Doris El Doueihy, au încheiat, Acordul privind schimbul de date între Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova (MAI), anunță MAI.
Acordul stabilește regulile și procedurile pentru schimbul de date cu caracter personal între CICR și MAI pentru a facilita cooperarea în gestionarea și investigarea cazurilor de persoane dispărute în contexte umanitare, inclusiv conflicte armate și alte situații de violență. Prin acest acord, părțile recunosc importanța protejării datelor cu caracter personal și a respectării drepturilor individuale, inclusiv dreptul la confidențialitate, și stabilesc principiile și procedurile de prelucrare și protejare a acestor date pentru a asigura conformitatea cu standardele legale și etice.
În cadrul discuțiilor, Adrian Efros a exprimat recunoștința pentru intervențiile umanitare ale Comitetului Internațional al Crucii Roșii pe întreg teritoriul Republicii Moldova, precum și angajamentul ferm al țării noastre în asigurarea protecției internaționale pentru cei în căutare de refugiu. De asemenea, Ministrul a subliniat acțiunile coordonate de gestionare a fluxurilor de refugiați din Ucraina, cu sprijinul agențiilor internaționale.
„Prelucrarea datelor cu caracter personal necesită respectarea regulilor și politicilor instituționale pentru protecția acestora și a drepturilor fundamentale ale oamenilor. Schimbul de date trebuie să se facă într-un mod transparent și echitabil, asigurând confidențialitatea și respectând principiile umanitare fundamentale”, a subliniat Adrian Efros.
Oficialii și-au manifestat deschiderea pentru consolidarea cooperării bilaterale și garantarea unui cadru legal și transparent pentru schimbul de date între instituții, necesar în realizarea acțiunilor umanitare și asigurarea protecției victimelor conflictelor și crizelor umanitare.