Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Mai multe grădinițe vor putea…

Mai multe grădinițe vor putea deschide grupe de creșă. Pentru realizarea proiectului au fost investite peste 2 milioane de dolari

Foto: shutterstock

15 grădinițe vor putea deschide grupe de creșă pentru copii de până la doi ani, în baza unui proiect implementat de Banca Mondială. Sălile pentru viitoarele grupe vor fi renovate și dotate cu echipamente și mobilier. Potrivit comunicatului emis de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), suma investițiilor se ridică la peste 2 milioane de dolari, lucrările urmând să demareze anul viitor.

Lista celor 15 instituții beneficiare a fost aprobată deja de membrii Consiliului Coordonator pentru monitorizarea procesului de construcție, reabilitare și modernizare a infrastructurii instituțiilor de învățământ.

Foto: MEC

Pentru a participa la concurs, grădinițele au întrunit un șir de criterii, inclusiv: prezența unui număr minim de 150 de copii înscriși, spațiu liber, disponibil pentru renovare, angajamentul APL de a asigura servicii pentru copii de 0-2 ani, numărul de solicitări de la mame care stau în rând și care s-ar angaja în cazul apariției locurilor vacante disponibile, numărul de copii defavorizați (copii cu dizabilități, din familii social-vulnerabile, romi, refugiați).

Renovarea și dotarea grupelor de creșă se va face în cadrul proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației”.