Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Mai multe arme pentru Ucraina…

Mai multe arme pentru Ucraina (DW)

La o bază americană din Germania, SUA şi aliaţii lor poartă consfătuiri legate de noi ajutoare destinate Ucrainei. Se discută mai ales despre noi livrări de arme şi mai puţin despre o posibilă aderare a Ucrainei la NATO, scrie Deutsche Welle.

Ministrul Apărării din SUA, Lloyd Austin, a cerut partenerilor occidentali, în cadrul unei întrevederi care are loc la baza americană Ramstein din Germania, să continue să sprijine Ucraina în războiul împotriva Rusiei. „Ucraina are nevoie urgentă de ajutorul nostru pentru a-şi feri cetăţenii, infrastructura şi unităţile militare de primejdia reprezentată de rachetele ruseşti”, a declarat responsabilul la baza militară americană din landul Renania-Palatinat, aflat în vestul Germaniei. El a reiterat că Ucraina va fi sprijinită atâta timp cât este necesar.

Ministrul american al Apărării a convocat la Ramstein grupul internaţional de contact pentru coordonarea ajutoarelor militare destinate Ucrainei pentru a patra oară de la debutul războiului, în februarie 2022. La conferinţa care se desfăşoară în a 422-a zi a războiului rusesc de agresiune, iau parte reprezentanţi ai peste 50 de ţări, între care ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, omologul său ucrainean Olexi Reznikov şi sercretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Ucraina vrea avioane de luptă occidentale

Stoltenberg s-a pronunţat la Ramstein în favoarea continuării discuţiilor vizând cedarea unor avioane de luptă în folosul Ucrainei. În opinia sa, este necesară continuarea discuţiilor vizând aceste livrări. În cadrul întâlnirii pe care a avut-o joi la Kiev cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, acesta i-a spus că ţara sa are nevoie în continuare de arme, a afirmat Stoltenberg. Între armele necesare se numără şi avioane de luptă şi sisteme de apărare antiaeriană.

Până în prezent, Ucraina a primit din vest avioane de luptă de fabricaţie sovietică, tip Mig-29. Dar aviaţia ucraineană îşi doreşte avioane de fabricaţie occidentală în războiul defensiv împotriva Rusiei. Acestea ar putea fi, de exemplu, aparatele F-16 fabricate în SUA. Secretarul general al alianţei a subliniat de asemenea că în prezent consideră discuţiile privind noile livrări de arme mai importante decât planurile vizând admiterea Ucrainei în NATO.

Zelenski va participa la summit-ul NATO din Lituania

 „Acum principala miză este ca Ucraina să învingă”, a afirmat el la Ramstein. „Dacă Ucraina nu se impune ca naţiune suverană şi independentă în Europa, nici nu are rost să discutăm despre admiterea ei în NATO”. Astfel, Stoltenberg a exclus indirect posibilitatea aderării Ucrainei la NATO încă în timpul războiului. Secretarul general a afirmat de asemenea că preşedintele Zelenski va participa la summit-ul NATO, programat să aibă loc în Lituania în zilele de 11 şi 12 iulie. Dar nu este clar dacă va participa în persoană sau prin videoconferinţă.

Ministrul ucrainean al Apărării a comunicat pe twitter că vrea să vorbească la Ramstein despre nevoile de arme ale armatei ucrainene. „Percepem sprijinul partenerilor noştri şi ne dorim în continuare victoria”, a declarat el. Austin a afirmat în context că eforturile depuse de parteneri în favoarea Ucrainei fac o mare diferenţă pe câmpul de luptă şi demonstrează că la Kremlin s-au făcut calcule greşite. SUA au acordat Ucrainei de la începutul războiului ajutoare militare în valoare de peste 35 de miliarde de dolari, a amintit oficialul.