MAI confirmă eliberarea angajatului IP Florești și a altui cetățean, angajat al ASP, răpiți de forțele transnistrene. Nicio informație despre celelalte două persoane
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne(MAI) anunță eliberarea angajatului IP Florești și a altui cetățean, angajat al Agenției Servicii Publice(ASP), răpiți miercuri, 7 octombrie, de către așa-numitele forțe de ordine din regiunea transnistreană, au fost eliberați. Totodată, nu se cunoaște nimic despre celelalte două persoane, întrucât președintele comisiei parlamentare „Comisia securitate națională, apărare și ordine publică”, Alexandru Jizdan, a declarat joi, 8 octombrie, că pe parcursul zilei de miercuri, 7 octombrie, în total, patru persoane au fost răpite de către așa-numitele forțe de ordine din stânga Nistrului.
Informația a fost făcut publică de către purtătoarea de cuvânt a MAI, Alina Zbancă.
„A fost eliberat angajatul IP Florești și încă un cetățean, care este angajat al ASP, dar acesta nu este Adrian Glijin”, susține Zbancă.
Într-o notă informativă MAI anunță că, structurile speciale ale Ministerului, împreună cu alte instituții responsabile în gestionarea acestui caz, au întreprins toate măsurile necesare pentru eliberarea cetățenilor moldoveni, sechestrați la 7 octombrie din orașul Camenca.
Reprezentanții Ministerului dau asigurări că moldovenii sunt în afara oricărui pericol, iar cazul este investigat în continuare conform legii și despre rezultatele anchetei vor informa opinia publică ulterior.
În context, MAI avertizează „forțele străine ordinii de drept să se abțină de la provocări de acest fel, fiindcă orice acțiune ilegală poate primi o reacție adecvată, dar în strictă conformitate cu legea RM. Interesul nostru comun rămâne a fi pacea, securitatea oamenilor și stabilitatea în regiune. Iar mai presus de orice, trebuie să fie bunul simț uman și moral”.
Noaptea trecută, reprezentanții structurilor de forță neconstituționale din regiunea transnistreană au pătruns ilegal în casa angajatului IP Florești, din orașul Camenca, sub pretextul unor percheziții. Aceste acțiuni au încălcat flagrant drepturile omului, neavând la bază un act care ar motiva și justifica aceste verificări ilegale. Toate faptele sunt examinate și documentate sub aspect penal în cadrul anchetei inițiate de Procuratură în comun cu MAI și SIS.
Totodată, pe parcursul zilei de 7 octombrie a mai fost înregistrat un caz similar cu un locuitor din Camenca, care la fel a fost sechestrat, fiind bănuit de forțele de la Tiraspol de acțiuni pretins ilegale.
Ca urmare, a fost luată decizia de a fi instituit un grup de anchetă în cadrul Procuraturii Generale, din care fac parte reprezentanți ai MAI, SIS și alte instituții responsabile de gestionarea acestui caz.