Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Magazin online de droguri, pe…

Magazin online de droguri, pe Telegram: suspectul riscă de la 7 la 15 ani de închisoare

Captură de ecran IGP

Un tânăr de 24 de ani, originar din capitală, a fost reținut de oamenii legii pentru comercializarea drogurilor pe teritoriul țării. Potrivit unui comunicat al Poliției, acesta își desfășura activitatea prin intermediul aplicației mobile „Telegram”, unde ar fi creat și administrat un magazin online.

Bănuitul, după cum se arată în comunicat, ar fi comercializat droguri de tip marijuana în cantități angro pe rețeaua mobilă, iar ulterior le-ar fi plasat în diferite ascunzișuri. Totodată, acesta ar fi procurat un scuter, pe care l-ar fi adaptat pentru camuflarea drogurilor și transportarea lor prin capitală.

Tânărul a fost documentat pe parcursul ultimelor două luni de către ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratul Național de Investigații (INI) și polițiștii Inspectoratului de poliție Buiucani.

„Suspectul a fost reținut în flagrant de către oamenii legii în momentul plasării unei noi partide de droguri”, precizează Poliția.

În rezultatul perchezițiilor, polițiștii au depistat asupra bănuitului un cântar electronic la scară mică, un telefon mobil, mai multe pachete zip-lock și circa 500 de grame de muguri de marijuana.

Pe numele suspectului a fost eliberat un mandat de arest pe un termen de 30 zile. Dacă vinovăția acestuia va fi dovedită, el riscă închisoare de la 7 la 15 ani.