Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   MAE cere ambasadorului agreat al…

MAE cere ambasadorului agreat al Federației Ruse să înceteze propagarea declarațiilor false și manipulative

Sursa: ZdG

Potrivit unui comunicat, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova condamnă declarațiile false și nefondate ale ambasadorului agreat al Federației Ruse, Oleg Ozerov, făcute într-un interviu pentru un post de radio din Rusia.

„Afirmația conform căreia situația economică a Republicii Moldova depinde de legăturile comerciale cu Federația Rusă este o distorsionare gravă a realității. Faptele sunt clare: peste 65% din exporturile Moldovei ajung în statele Uniunii Europene, în timp ce doar 3,7 % merg în Federația Rusă. De altfel, chiar și regiunea transnistreană a Moldovei exportă peste 80% din mărfurile sale către UE. Țările Uniunii Europene sunt partenerii noștri de încredere, care oferă acces deschis în baza regulilor transparente și previzibile produselor noastre agricole, fructelor, legumelor și vinurilor de calitate. În contrast, Rusia a impus de-a lungul anilor embargouri abuzive, motivate politic, afectând producătorii moldoveni și multe familii care depindeau de aceste exporturi”, scrie ministerul.

Ambasadorul a vorbit și despre neutralitatea țării noastre, însă Rusia este singurul stat care încălcă pe durată lungă de timp neutralitatea constituțională prin prezența trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova, împotriva voinței statului nostru, potrivit comunicatului MAE.

„Aderarea la Uniunea Europeană, decizia sprijinită de către cetățenii Republicii Moldova în cadrul referendumului constituțional din 20 octombrie 2024, nu contravine în niciun fel statutului de neutralitate, așa cum demonstrează state neutre, membre ale UE, precum Austria, Irlanda sau Malta. Dacă ambasadorul Federației Ruse dorește să contribuie la relansarea relațiilor bilaterale, primul pas ar trebui să fie elaborarea unui plan concret pentru retragerea necondiționată a trupelor ruse din stânga Nistrului.”

Ministerul Afacerilor Externe cere ambasadorului agreat al Federației Ruse să înceteze propagarea declarațiilor false și manipulative care pot depăși limitele comportamentului diplomatic reglementat de Convenția de la Viena. Republica Moldova nu va tolera încercările de dezinformare și subminare a adevărului. Ambasadorul agreat este invitat să respecte cu strictețe normele diplomatice și să se concentreze pe soluții reale în beneficiul cetățenilor din ambele țări, nu pe propagandă.