Luminița Odobescu, fosta șefă a MAE din România, decorată cu Ordinul de Onoare, „pentru susținerea R. Moldova pe agenda Uniunii Europene”
![](https://www.zdg.md/wp-content/uploads/2025/02/odobescu-sandu.jpg)
Președinta Maia Sandu i-a conferit Ordinul de Onoare fostei ministre a Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu. Potrivit unui comunicat al Președinției, distincția i-a fost oferită acesteia pentru „realizările sale din timpul mandatului” de șefă a diplomației României și pentru susținerea R. Moldova.
„Distincția i-a fost acordată fostei șefe a diplomației române, în prezent Consilier de Stat pentru politică externă și afaceri strategice în cadrul Cancelariei prim-ministrului României, în semn de apreciere pentru activitatea sa în promovarea parteneriatului strategic dintre România și Moldova și pentru susținerea Republicii Moldova pe agenda Uniunii Europene”, se arată în comunicatul Președinției.
Totodată, în perioada mandatului său, potrivit aparatului prezidențial, Guvernul român a sprijinit R. Moldova prin integrarea sistemelor energetice și furnizarea energiei electrice din România la preț plafonat.
„De asemenea, datorită demersurilor sale ferme, Luminița Odobescu a contribuit la promovarea deschiderii negocierilor de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană”, se subliniază în comunicat.