„Lumea s-a săturat de prostiile tale”. Sute de europeni au protestat împotriva lui Donald Trump și Elon Musk

Sute de persoane au protestat sâmbătă, 5 aprilie, în mai multe orașe europene precum Berlin, Londra sau Paris împotriva președintelui american Donald Trump și a consilierului său Elon Musk, în contextul șocului prin care trec piețele financiare după ce Trump a prezentat noile tarife globale, relatează Reuters.
În orașul german Frankfurt, demonstrația „Jos mâinile!” a fost organizată de Democrats Abroad, organizația oficială a Partidului Democrat pentru cetățenii americani care locuiesc în străinătate.
La Berlin, manifestanții care au protestat în fața unui showroom Tesla au afișat pancarte prin care le cereau compatrioților americani care locuiesc în Germania să protesteze pentru „încetarea haosului” de acasă.
Adunați în Opernplatz din Frankfurt, membrii grupului Democrații de peste mări au cerut demisia președintelui american, cu sloganuri pe pancarte pe care scria „Restaurați democrația”, „Jos mâinile de pe datele noastre personale” și „Lumea s-a săturat de prostiile tale Donald, pleacă!”

La Berlin, sloganurile la adresa lui Musk spuneau „Taci Elon, nimeni nu te-a votat”, iar un câine purta o pancartă pe care scria „Câini împotriva DOGE”, referindu-se la Departamentul pentru eficiență guvernamentală condus de consilierul principal Musk, o inițiativă a celei de-a doua administrații Trump de a reduce risipa, frauda și abuzul în cheltuielile federale.

În capitala Franței, Paris, aproximativ 200 de persoane, majoritatea americani, s-au adunat pe Place de la République pentru a protesta împotriva lui Trump. Unii au ținut discursuri pentru a-l denunța pe președinte, protestatarii fluturând bannere precum „Rezistă tiranului”, „Statul de drept” „Feministe pentru libertate, nu fascism” și „Salvați democrația”. Unul dintre ei a cântat și a interpretat melodia lui Bob Dylan „Masters of War”.
Proteste împotriva lui Trump și Musk au avut loc și în alte orașe europene, printre care Londra și Lisabona.

În capitala britanică, câteva sute de persoane s-au adunat în Trafalgar Square, ținând pancarte pe care scria „Proud American Ashamed” și „WTAF America?”. Mulțimea a scandat „Jos mâinile de pe Canada”, „Jos mâinile de pe Groenlanda” și „Jos mâinile de pe Ucraina”, în timp ce asculta discursuri care îl criticau pe Trump.
Manifestații anti-Trump în mai multe orașe din SUA, sub sloganul „Jos mâinile”. Care sunt nemulțumirile americanilor
Mii de protestatari s-au adunat și în mai multe orașe din SUA împotriva președintelui Donald Trump și miliardarului Elon Musk, în cea mai mare manifestare de opoziție la nivel național de la preluarea mandatului de către președinte în ianuarie.