Un membru CSM a sesizat inspecția judiciarǎ pe numele a doi judecǎtori pentru examinarea dosarelor privind accidentele rutiere: „Sunt examinate într-un mod care ridică semne de întrebare”
Zece subiecte urmează să fie examinate membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în cadrul ședinței de marți, 28 ianuarie. Pe ordinea de zi, printre altele, este și subiectul cu referire la anunțarea concursului pentru desemnarea unui judecător din cadrul judecătoriilor în calitate de membru al Consiliului Institutului Național al Justiției.
UPDATE 12:00 Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat lista și ordinea evaluării judecătorilor din instanțele de drept comun de către Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor. Lista include peste 200 de judecători, aceștia vor fi evaluați până la sfârșitul anului 2025.
UPDATE 11:28 Membrul CSM, Alexandru Postică, a anunțat că a sesizat inspecția judiciarǎ pe numele a doi judecǎtori pentru examinarea cauzelor penale privind accidentele rutiere.
„În urma unei analize detaliate a numeroaselor sentințe pronunțate de instanțe de judecată în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024, am constatat o situație alarmantă la unii judecători legată de examinarea cauzelor penale privind accidentele rutiere, reglementate de art. 264 și art. 264¹ din Codul Penal. Aceste infracțiuni – fie că vorbim de accidente comise în stare de ebrietate sau în alte circumstanțe – soldate cu vătămări corporale grave sau chiar decese, sunt examinate într-un mod care ridică semne de întrebare cu privire la respectarea termenelor rezonabile de soluționare.
Pe de o parte, observăm cauze în care se trece rapid la examinarea fondului. Pe de altă parte, există dosare amânate în mod repetat, fără explicații clare și rezonabile. (…) Analiza actelor de dispoziție publicate pe portalul instanțelor de judecată a scos la iveală un tipar de tergiversare a proceselor, în special în cauzele penale unde durata soluționării depășește media obișnuită a termenelor.
Această situație nu doar că adâncește frustrarea victimelor și familiilor acestora, dar ridică semne de întrebare cu privire la responsabilitatea și profesionalismul celor implicați în actul de justiție”, a spus Postică.
Astfel, acesta a solicitat o monitorizare mai strictă a termenelor de examinare a cauzelor, în special în dosarele ce implică victime.
„Tratamentul diferențiat al cauzelor creează impresia de favoritism sau lipsă de imparțialitate. Este important ca toate dosarele să fie tratate cu aceeași rigurozitate și prioritate, indiferent de circumstanțele implicate.
Vă aduc la cunoștință că am depus două sesizări inspecției cu privire le pretinsele abateri disciplinare prevăzute de art. 4 lit. g) și prin urmare sper să existe o soluție pe marginea acestor. Pe de altă parte acest anunț nu urmărește incriminarea vreunui judecător, ci evidențierea unor probleme de sistem care necesită o atenție urgentă. Suntem cu toții responsabili pentru buna funcționare a justiției – o justiție care să fie accesibilă, eficientă și corectă”, a conchis acesta.
UPDATE 11:26 A fost anunțat concursul pentru desemnarea unui judecător din cadrul judecătoriilor în calitate de membru al Consiliului Institutului Național al Justiției. Candidații pot depune cererea într-un termen de 10 zile.
UPDATE 11:12 Demersul președintelui Judecătoriei Comrat, Igor Botezatu, privind menținerea
împuternicirilor judecătorului Valeri Hudoba pentru examinarea unor cauze aflate în faza de finalizare a fost admis.
UPDATE 11:11 A fost amânată examinarea demersului președintelui interimar al Judecătoriei Drochia, Lilia Țurcan, referitor la modificarea Hotărârii CSM nr. 497/31 din 12 septembrie privind menținerea împuternicirilor judecătorului Chistruga Rodica.
UPDATE 11:03 CSM a acceptat demersul președintelui interimar al Judecătoriei Cahul, Leonid Turculeț, privind menținerea împuternicirilor judecătorilor Inga Gorlenco și Evgheni Bancov pentru examinarea unor cauze aflate în procedură.
UPDATE 10:57 Subiectul cu referire la examinarea contestațiilor depuse împotriva Hotărârii Colegiului Disciplinar nr. 1/3 din 23 februarie 2024, emise în privința acțiunilor unor judecători, a fost amânat din motiv că nu toți judecătorii vizați au fost prezenți. Până la 11 februarie magistrații pot prezenta obiecțiile/poziția sa ăn formă scrisă pentru stabilirea unei zile când va fi examinat subiectul.
UPDATE 10:39 Membrii CSM au aprobat, cu 11 voturi pro, Planului Strategic al Consiliului Superior al Magistraturii pentru anii 2025-2029.