Ședința CSM: S-a discutat despre aplicarea legii amnistiei. „Până la Sinegur, era, deja o practică, potrivit căreia, Curtea de Apel Nord a admis demersurile penitenciarelor”

Astăzi, 8 aprilie, are loc ședința Consiliului Superior al Magistratrurii (CSM). Pe agendă sunt mai multe rapoarte și demersuri, inclusiv prezentarea raportului de activitatea al Colegiului disciplinar pentru anul 2024, raportul de activitate al Consiliului Superior al Magistraturii pentru anul 2024, dar și trei rapoarte ale comisiei de evaluare a judecătorilor.
UPDATE 15:11 CSM a decis amânarea examinarea contestației.
UPDATE 13:22 În plen este examinată contestația depusă de inspectorul-judecător, Victor Pruteanu împotriva Hotărârii Colegiului disciplinar din 19 aprilie 2024, emise în privința acțiunilor judecătorilo Mariana Ursachi (Pitic), Tamara Chișca-Doneva (în demisie) și Ion Guzun (în demisie) de la Curtea Supremă de Justiție.
Inspecția judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a început, la începutul lunii august 2023, să examineze deciziile completului special al Curții Supreme de Justiție prin care au fost anulate mai multe hotărâri ale Comisiei Pre-Vetting față de 21 de candidați la funcțiile de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și ai Consiliului Superior al Procurorilor, care nu promovaseră evaluarea integrității etice și financiare, a declarat Sergiu Caraman, președinte interimar al CSM, la Podcast ZdCe.
El a subliniat că vor fi verificate inclusiv acuzațiile unor oficiali față de judecătorii CSJ, precum că aceștia ar fi fost influențați, ca să blocheze astfel reforma justiției.
UPDATE 13:10 Membrii CSM au decis prelungirea termenului de depunere a cererilor pentru participarea la concursul pentru suplinirea posturilor vacante de judecător la Curțile de Apel. Termenul este 25 aprilie 2025.
UPDATE 11:55 În cadrul ședinței, membra CSM Livia Mitrofan a venit cu o reacție la aplicarea legii amnistiei. „CSM a trimis o scrisoare organelor competente cu mai multe recomandări pentru aplicarea legii”. La fel, Mitrofan a precizat că „până la Sinegur, era, deja o practică, potrivit căreia, Curtea de Apel Nord a admis demersurile penitenciarelor”.
UPDATE 11:49 Membra CSM, Livia Mitrofan a fost desemnată în grupul de monitorizare al Programului Național de Integritate și Anticorupție pentru anii 2024-2028. La fel, Ioana Chironeț a fost desemnată în calitate de membru a Comitetului director al proiectului „Consolidareasistemului de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova”.
UPDATE 11:46 A fost aprobat demersul președintelui interimar al Judecătoriei Bălți, Ion Pâcaleu privind menținerea împuternicirilor judecătorului Adrian Cerbu la examinarea unei cauze penale aflate în faza de finalizare. La fel, membrii CSM au aprobat demersul președintelui interimar al Judecătoriei Chișinău, Constantin Damaschin privind menținerea împuternicirilor judecătorului Alexandru Negru la examinarea unor cauze aflate în examinare.
UPDATE 11:40 Membrii CSM au aprobat studiul privind executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 21 din 6 decembrie 2022 cu privire la salarizarea judecătorilor și a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. „Salarizarea judecătorilor trebuie să fie cuantificată, majorată dacă este o creștere economică în țară. Sistemul judecătoresc nu poate întodeauna să depindă de bunăvoița, deschiderea sau nedeschiderea a unor Guverne sau Parlamente care pot să decidă să nu majoreze salariile”, a declarat membrul CSM, Ion Guzun.
„CSM subliniază că o salarizare adecvată și echitabilă este esențială pentru asigurarea independenței justiției și pentru atragerea și menținerea profesioniștilor în sistemul judiciar. Potrivit cercetării, salarizarea judecătorilor nu respectă standardele stabilite de Curtea Constituțională, ceea ce pune în pericol independența justiției. Lipsa unui mecanism legislativ clar pentru ajustarea salariilor afectează atractivitatea profesiei și poate duce la dificultăți în atragerea și păstrarea profesioniștilor în sistemul judiciar. Este necesar ca salariile să fie ajustate în raport cu inflația și creșterea prețurilor”, comunică CSM.
UPDATE 11:00 Au fost aprobate regulamentele privind accesul în sediile instanțelor judecătorești și cu privire la registrul participanţilor la concursul pentru suplinirea funcţiilor vacante de judecător, preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti.
UPDATE 10:55 Membrii CSM au aprobat raportul de activitate al Consiliului Superior al Magistraturii pentru anul 2024.
UPDATE 10:34 La ședință a fost anunțată o pauză.
UPDATE 10:30 În urma deliberării, CSM decide să fie reluată procedura de examinare a raportul Comisiei de evaluare externă privind evaluarea judecătorului Denis Băbălău de la Curtea de Apel Centru. Termenul de examinare a fost prelungit cu 15 zile. „Judecătorul a cerut CSM să fie reluată procedura, dacă sunt anumite întrebări care necesită clarificări suplimentare”, a declarat președintele CSM, Sergiu Caraman.
UPDATE 10:20 CSM a constatat promovarea evaluării externe a judecătorului Curții de Apel Centru, Marcel Juganari.

UPDATE 10:10 Membrii CSM au intrat în deliberare pentru a examina raportul Comisiei de evaluare externă privind evaluarea judecătorului Denis Băbălău de la Curtea de Apel Centru.

UPDATE 10:07 În rezultatul deliberării, a fost acceptat raportul aportul Comisiei de evaluare externă privind evaluarea judecătoarei Victoria Sîrbu de la Curtea de Apel Centru și a fost constatată promovarea evaluării.
UPDATE 9:58 Membrii CSM examinează raportul Comisiei de evaluare externă privind evaluarea judecătoarei Victoria Sîrbu de la Curtea de Apel Centru. Raportul va fi examinat în lipsa judecătoarei, iar membrii CSM s-au retras în deliberare.

UPDATE 9:52 Judecătoarea Curții de Apel Centru, Angela Bostan și-a încheiat prezentarea raportului de activitate al al Colegiului disciplinar pentru anul 2024, în calitate de președintă a acestuia.
UPDATE 9:41 Membra CSM, Livia Mitrofan a venit cu o propunere de suplinire a ordinii de zi pentru a fi publicat un comunicat de presă care să conțină o declarație comună a membrilor. Aceasta a s-a referit la interviu acordat de către ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, la postul Atlantic Council TV, în care a afirmat că „în ultimii trei ani am eliminat din sistem cei mai corupți judecători, au rămas cei moderat corupți”.
„Etichetările și generalizările în public a demnitarilor de rang înalt, precum că în sistem sunt magistrați «moderat corupți» afectează grav imaginea tututor magistraților din sistemul judecătoresc. Orice declarație de acest gen fără o fundamentare factuală, probe pertinente sau date relevante, reprezintă o denigrare generalizată a tuturor judecătorilor și aceasta afectează credibilitatea judecătorilor în sine și încrederea în justiție. Mai mult, aceste declarații afectează credibilitatea reformelor în justiție, promovate insistent în ultimii patru ani”, a declarat membra CSM, Livia Mitrofan.
Propunerea a fost susținută de cei 10 membri CSM prezenți la ședință.
UPDATE 9:28 Judecătoarea Curții de Apel Centru, Angela Bostan prezintă în plenul CSM raportul de activitate al Colegiului disciplinar pentru anul 2024, în calitate de președintă al Colegiului.

La fel, pe agendă este aprobarea planului anual de activitate al Consiliului Superior al Magistraturii pentru anul 2025.