Rusia și Ucraina vor face schimb de colete pentru prizonieri în ajunul Anului Nou. Război în Ucraina, ziua 1023
UPDATE 18:30 Comisara pentru Drepturile Omului din Rusia, Tatiana Moskalkova, a declarat că ombudsmanii din Federația Rusă și Ucraina vor face schimb de colete pentru prizonierii de război până la Anul Nou.
„Am convenit cu ombudsmanul ucrainean că în ajunul Anului Nou vom face schimb și vor transmite spre prizonieri colete cu scrisori de acasă, desene ale copiilor și lucruri. Acest schimb va avea loc la granița ruso-belarusă sau în altă parte”, a declarat Tatiana Moskalkova, citată de agenția de presă a Kremlinului, TASS.
Pe 11 decembrie, premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat că a propus Rusiei și Ucrainei un armistițiu de Crăciun și un schimb masiv de prizonieri de război. Cu toate acestea, Vladimir Zelenski a respins această propunere. Înainte de aceasta, Orban a purtat o convorbire telefonică cu Vladimir Putin, fapt criticat de președintele ucrainean.
Dmitro Litvin, consilierul lui Zelenski pentru comunicare, a declarat că Ungaria, „ca de obicei, nu a discutat nimic cu Ucraina”. „Ca de obicei, Ungaria nu ne-a informat despre contactele sale cu Moscova. Ca de obicei, Ucraina nu a autorizat Ungaria să o reprezinte în vreun fel”, a scris acesta pe rețelele sociale, adăugând că Kiev lucrează zilnic pentru eliberarea prizonierilor și își dorește să obțină „o pace reală și durabilă”.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, a confirmat pe 12 decembrie că Orban a lansat o inițiativă de pace, în răspuns, Kremlinul a transmis ambasadei Ungariei propriile propuneri privind schimbul de prizonieri. „Cu toate acestea, judecând după reacția lui Zelenski pe rețelele sociale, precum și a anturajului său, partea ucraineană a respins toate propunerile lui Orban”, a subliniat reprezentantul Kremlinului.
UPDATE 16:26 Premierul polonez Donald Tusk a declarat după o întâlnire cu președintele francez Emmanuel Macron că nu există planuri în acest moment de a trimite trupe străine în Ucraina, chiar dacă se ajunge la o încetare a focului, potrivit BBC.
„Vreau să pun capăt speculațiilor cu privire la potențiala prezență a trupelor dintr-o țară sau alta în Ucraina odată ce se va ajunge la o încetare a focului, la un armistițiu sau la pace. Deciziile privind acțiunile Poloniei vor fi luate la Varșovia și numai la Varșovia. Noi nu planificăm încă astfel de acțiuni”, a declarat prim-ministrul Poloniei.
UPDATE 16:00 trupul unei femei de sub dărâmăturile casei distruse în Zaporijjea în urma atacului cu rachete rusești de pe 10 decembrie. Astfel, numărul persoanelor ucise în atac a crescut la 11, a anunțat șeful administrației militare regionale, Ivan Fedorov.
„Am sperat până la capăt, dar din păcate…racheta rusească a ucis 11 locuitori din Zaporijjea. Nu vom ierta”, a subliniat Fedorov.
UPDATE 10:50 Șeful biroului prezidențial, Andrii Iermak, a declarat într-un interviu pentru Suspilne că Ucraina nu este în prezent pregătită pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului, scrie hromadske. Potrivit lui, tocmai din cauza nepregătirii Ucrainei pentru negocieri, Kievul oficial face apel la parteneri să sporească asistența. El a subliniat că Ucraina ar trebui să fie puternică pentru a începe negocierile, ceea ce i-ar permite să vorbească cu Rusia în condiții de egalitate.
„Și, în general, este necesar să rupem narațiunile rusești potrivit cărora Ucraina ar fi vrut război. Ucraina nu l-a dorit și nu a provocat Rusia în niciun fel. rusia nu a venit aici pentru a proteja pe cineva, pentru că nu își protejează nici măcar propriul teritoriu. Este important pentru Putin să continue agresiunea pe teritoriul nostru”, susține Iermak.
Anterior a devenit cunoscut faptul că Ucraina intenționează să organizeze o reuniune a principalilor aliați europeni pentru a asigura consolidarea țării și formarea unei poziții comune privind încheierea diplomatică a războiului. Lista partenerilor este încă în curs de stabilire.
UPDATE 10:50 Serviciile de informații americane consideră că Rusia ar putea utiliza din nou complexul „Oreșnik” împotriva Ucrainei în următoarele zile, a relatat Reuters, citând surse guvernamentale americane.
„Noi credem că Oreșnik nu este un factor care poate schimba cu adevărat poziția forțelor pe câmpul de luptă. Este, cel mai probabil, o altă încercare a Rusiei de a teroriza Ucraina, iar această încercare va eșua”, a declarat o sursă din Washington, pentru Reuters.
Pe 21 noiembrie, Rusia a lovit râul Nipru cu o rachetă balistică Oreșnik. Președintele rus Vladimir Putin a declarat la momentul respectiv că este vorba despre o nouă dezvoltare a industriei militare ruse. Într-o vizită la Minsk, Putin a declarat că Oreșnik ar putea fi desfășurată în Belarus în a doua jumătate a anului 2025, „pe măsură ce producția sa este accelerată”.
UPDATE 08:17 Numărul persoanelor decedate ca urmare a bombardării unei unități medicale din Zaporijjea pe 10 decembrie a crescut la 10, informează șeful administrației militare a regiunii Zaporijjea, Ivan Fedorov.
Potrivit acestuia, corpul unei femei a fost scos de sub dărâmăturile clădirii. El a precizat că mai există o persoană sub dărâmături. Astfel, în total, în urma atacului au murit 10 persoane, alte 22 au fost rănite.