Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ Peste 170 de…

LIVE TEXT Peste 170 de drone au fost lansate de ruși asupra Ucrainei în această noapte. Război în Ucraina, ziua 1091

Imagine simbol. Sursă: ua.depositphotos.com

UPDATE 16:06 Delegațiile Rusiei și SUA au încheiat discuțiile la Riad. Potrivit consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov, este dificil să se dea o dată precisă pentru o întâlnire între Vladimir Putin și Donald Trump. Potrivit acestuia, este încă dificil să vorbim despre existența unei apropieri a pozițiilor Moscovei și Washingtonului, scrie BBC.

În același timp, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, au convenit în timpul discuțiilor să creeze un mecanism de consultare pentru a elimina „iritanții” din relațiile dintre SUA și Rusia, relatează Reuters citând un oficial american.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, Tammy Bruce a vorbit cu reporterii la sfârșitul discuțiilor cu Rusia la Riad. Ea a declarat că președintele american Donald Trump este singurul lider mondial care poate determina Rusia și Ucraina să înceteze lupta și apoi a împărtășit rezultatul discuțiilor.

Potrivit ei, Rusia și SUA au convenit numirea unor echipe la nivel înalt care să înceapă să lucreze pentru a pune capăt războiului din Ucraina cât mai curând posibil, astfel încât încheierea conflictului să fie durabilă, sustenabilă și acceptabilă pentru toate părțile.

De asemenea, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că toți cei implicați în conflictul din Ucraina trebuie să fie de acord cu soluția de a pune capăt acestuia, că UE trebuie să fie implicată la un moment dat și că nimeni nu a fost lăsat deoparte.

UPDATE 11:16 Începând cu seara zilei de 17 februarie, ora 19.00, și până în dimineața zilei de 18 februarie, Federația Rusă a atacat Ucraina cu 176 de drone de diferite tipuri, inclusiv cu drone de tip Shahed.

Forțele aeriene ale Ucrainei raportează doborârea a 103 de drone în regiunile Harkiv, Poltava, Sumî, Cernihiv, Cerkasî, Kiev, Kirovohrad, Vinnîța, Jîtomîr, Dnipro, Herson și Mîkolaiv. Alte 67 de drone au fost pierdute de pe radare.

Regiunile Kirovohrad, Harkiv, Kiev și Cerkasî au fost afectate de atac.

UPDATE 11:10 Discuțiile la nivel înalt dintre Rusia și SUA au început la Riad, transmite agenția de știri de stat a Rusiei TASS. Din partea rusă la discuții este prezent ministrul de externe Serghei Lavrov și consilierul prezidențial Iuri Ushakov se află la masa de negocieri.

De cealaltă parte, sunt prezenți trei negociatori americani: Mike Waltz, consilierul pentru securitate națională al președintelui american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și trimisul special al liderului american pentru Orientul Mijlociu, Steven Whitkoff.

Foto: Ria Novosti

UPDATE 8:18 În noaptea de 18 februarie, trupele ruse au atacat orașul Dolînska din regiunea Kirovohrad, potrivit șefului administrației militare a regiunii Kirovohrad, Andrei Raikovici.

Drona rusească a lovit etajul superior al unei clădiri cu mai multe etaje. Ca urmare a bombardamentului au fost rănite trei persoane – o mamă și doi copii. Aceștia au primit imediat asistență medicală. Fiica mai mare nu a avut nevoie de spitalizare.