Peste 80 de drone, lansate de ruși asupra Ucrainei. Război în Ucraina, ziua 1083
![](https://www.zdg.md/wp-content/uploads/2025/02/photo_2025-02-10-10.50.22.jpeg)
UPDATE 10:30 Armata rusă a atacat Ucraina în noaptea de 10 februarie cu 83 de drone de atac Shahed și drone de imitație de diferite tipuri.
Potrivit forțelor aeriene ale Ucrainei, 61 de drone „Shahed” și alte tipuri de drone au fost confirmate doborâte în regiunile Kiev, Harkov, Poltava, Sumî, Cernihiv, Kirovograd, Hmelnîțkîi, Dnipropetrovsk, Zaporijjea, Mîkolaiv și Herson. Alte 22 de drone de imitație inamice su fost pierdute de pe radare.
Regiunile Sumî, Harkiv, Poltava și Kirovograd au fost afectate de atac. În Sumî o persoană a avut de suferit.
UPDATE 08:30 Trupele ruse au bombardat pe 9 februarie regiunea Herson. Potrivit Poliției, se știe despre cinci răniți, printre care un copil și un polițist cu un câine de serviciu.
Încă din dimineața zilei de 9 februarie, rușii au început atacul cu lansatoare de rachete multiple asupra districtului central din Herson. Ca urmare a bombardamentelor au fost rănite două femei în vârstă de 33 și 57 de ani și un băiat de 11 ani. Toți au răni de explozie minieră.
Districtul Dniprovskîi din Herson a fost atacat de ruși cu o dronă FPV. Un polițist în vârstă de 33 de ani împreună cu câinele său de serviciu au avut de suferit. Polițistul a fost transportat la spital cu traumatisme provocate de explozie, dar și cu răni la mâini și față, iar câinele a fost transportat la o clinică veterinară.