Armata rusă a lansat un atac masiv cu drone la Odesa, într-un cartier civil dens populat. Război în Ucraina, ziua 1153

UPDATE 8:52 Forţele ruse au lansat un atac masiv cu drone peste noapte asupra zonelor rezidenţiale din portul ucrainean Odesa de la Marea Neagră, declanşând incendii şi deteriorând multe apartamente, au declarat oficialii locali marţi dimineaţă, relatează Reuters, citează News.ro.
„Inamicul a vizat o zonă rezidenţială într-un cartier dens populat din Odesa”, a scris primarul Hennadi Truhanov. Guvernatorul regional, Oleh Kiper a declarat că atacul a avariat locuinţe, infrastructură civilă, o instituţie de învăţământ şi vehicule. Echipaje de urgenţă au fost trimise în zonele afectate, iar informaţiile privind victimele sunt în curs de clarificare, a precizat Kiper.
Odesa, cu cele trei porturi ale sale, a fost o ţintă frecventă a atacurilor ruseşti în conflictul de mai bine de trei ani cu Rusia.
8:13 Ucraina a primit un transport de echipamente de la Coaliția IT, finanțată de Luxemburg și Islanda, a anunțat Ministerul Apărării din Ucraina, scrie Kyiv Independent.
Transportul a inclus 3288 de puncte de acces, 500 de routere, 460 de stații de încărcare cu panouri solare și 872 de telefoane – cu o valoare totală de aproximativ 2 milioane de euro.
Ministrul adjunct al Apărării pentru Digitalizare, Katerina Chernohorenko, a mulțumit coaliției pentru „consolidarea rezilienței tehnologice” a armatei ucrainene.
„Cu acest echipament, vom crește capacitatea de comunicare de înaltă calitate și fiabilă în Forțele Armate ale Ucrainei, care este crucială în zona de luptă”, a declarat Chernohorenko.
Aceasta este a treia livrare din partea Coaliției IT în 2025. În ianuarie, Ucraina a primit echipamente în valoare de 3,3 milioane de euro din Estonia, Olanda și Luxemburg. În februarie, Ucraina a primit un pachet suplimentar în valoare de 7,5 milioane de euro.
Coaliția IT – condusă de Estonia și Luxemburg – face parte din Grupul de Contact pentru Apărare din Ucraina. A fost înființată pentru a consolida capacitatea Forțelor Armate ale Ucrainei și a Ministerului Apărării în domeniul IT, comunicațiilor și securității cibernetice.
Coaliția include în prezent Belgia, Danemarca, Irlanda, Islanda, Spania, Italia, Canada, Letonia, Lituania, Olanda, Germania, Regatul Unit, Finlanda, Suedia și Japonia.