Svetlana Alexievici, laureata premiului Nobel pentru literatură, audiată de Comitetul de Investigații din Belarus
UPDATE 15.15: Alexievici a ieșit de la audieri după 40 de minute. Potrivit portalului tut.by, scriitoarea a refuzat să dea mărturii împotriva sa și a Comitetului de Coordonare a Opoziției. Alexievici consideră că nu a fost încălcat legea și nu au fost comise ilegalități, lucru ce le-a declarat și anchetatorilor.
UPDATE 14:03: Svetlana Alexievici a venit însoțită de avocatul Maxim Znak și alți membri ai Comitetului de Coordonare al Opoziției. Scriitoarea a declarat că merge fără nicio frică la audieri și că nu are de ce să se teamă, pentru că tot ceea ce-și propune este tranziția pașnică a puterii. Lucru demonstrat de manifestațiile masive din ultimele zile când sute de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a cere o schimbare pașnică și spune că este mândră de modul cum belarușii protestează civilizat, astfel încât niciun gazon sau o vitrină nu a fost spartă.
În același timp, spune Alexievici, pentru ca lucrurile să poată fi schimbate, Belarusul are nevoie de suportul întregii lumi, inclusiv al Rusiei.
Zeci de oameni au venit în fața sediului Comitetului de Investigații din Belarus pentru a o susține pe scriitoarea Svetlana Alexievici, laureata premiului Nobel pentru literatură care urmează să fie audiată în aceste clipe de către ofițerii belaruși, transmite Euroradio.fm.
Alexievici a fost chemată pentru a da explicații într-un dosar penal deschis de forțele de ordine belaruse față de Comitetul de Coordonare al opoziției belaruse. Scriitoarea în vârstă de 72 de ani a declarat că va veni neapărat la audieri.
Svetlana Alexievici face parte din acest comitet însă de la crearea lui nu a participat la nicio întrunire a acestei structuri, din motive de sănătate.
Comitetul de Investigații din Belarus desfășoară mai multe acțiuni procesuale în cadrul unui dosar penal deschis pe marginea tentativei de preluare a puterii în stat de către Comitetul de Coordonare a Opoziției. Alexievici urmează a fi audiată în calitate de martor.