Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Ședința Parlamentului: Tatiana Tabuncic…

VIDEO Ședința Parlamentului: Tatiana Tabuncic și Sergiu Băieșu sunt noii membri ai CSM

Foto: Parlamentul R. Moldova/www.flickr.com

UPDATE 13:10 Ședința plenară a Parlamentului a luat sfârșit. Toate subiectele de pe ordinea de zi au fost votate de deputați.

UPDATE 13:05 A fost adoptat în lectura I-îi proiectul de lege pentru aprobarea Acordului de achiziție comună pentru achiziții publice de contramăsuri medicale, semnat la Chișinău la 9 iulie 2024. Pentru aprobarea proiectului au votat 77 de deputați, iar 13 s-au abținut. În a doua lectură proiectul a fost aprobat cu 76 de voturi și 12 abțineri.

UPDATE 12:58 Proiectul de lege privind contractele de furnizare de conținut digital și de servicii digitale a fost susținut în prima lectură de 61 de deputați. Proiectul reglementează aspecte importante legate de conformitatea conținutului digital cu contractul, măsurile de remediere în conformitate sau nefurnizare, precum și modul în care pot fi implementate aceste măsuri.

UPDATE 12:51 Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.162/2005 cu privire la statutul militarilor (art.14, 141, 17, ș.a.) a fost adoptat în prima lectură de 81 de deputați. Scopul proiectului este de a îmbunătăți protecția socială a militarilor și membrilor familiilor lor, precum și sporirea atractivității serviciului militar.

UPDATE 12:24 Proiectul de lege privind ratificarea Acordului de facilitate de împrumut dintre Republica Moldova, acționând prin intermediul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, și Majestatea Sa Regele de drept al Canadei, reprezentat de ministrul dezvoltării, a fost susținut în prima lectură de 62 de deputați.

UPDATE 12:13 Deputații examinează proiectul de lege privind ratificarea Acordului de facilitate de împrumut dintre Republica Moldova, acționând prin intermediul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, și Majestatea Sa Regele de drept al Canadei, reprezentat de ministrul dezvoltării.

UPDATE 12:10 Deputații au aprobat cu 63 de voturi proiectul de lege privind numirea în funcție a Tatianei Tabuncic în calitate de membră a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de 6 ani.

UPDATE 12:00 Deputații au votat proiectul de hotărâre cu privire la numirea lui Sergiu Băieșu în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pentru o perioadă de 6 ani, cu 62 de voturi.

UPDATE 11:57 La ședință și-au înregistrat prezența 97 de deputați. Opoziția a avut mai multe inițiative pentru a fi incluse pe ordinea de zi, dar acestea nu au întrunit numărul necesar de voturi.

Ordinea de zi a fost aprobată de 63 de deputați.

Știre inițială: Parlamentul se convoacă vineri, 20 septembrie, în cea de-a doua ședință plenară din sesiunea de toamnă 2024. Pe ordinea de zi au fost incluse 6 subiecte, printre care și proiectele de lege cu privire la numirea a doi membri în Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Candidații propuși sunt Sergiu Băieșu și Tatiana Tabuncic.

Potrivit legislației, Consiliul Superior al Magistraturii este constituit din 12 membri. Șase dintre ei, care nu fac parte din rândul judecătorilor, sunt numiți de Parlament, cu votul a trei cincimi dintre deputații aleși. În prezent, în CSM sunt patru membri non-judecători: Lucia Popescu, Ion Guzun, Alexandru Postica și Tatiana Ciaglic.

Tot la ședința de astăzi, Parlamentul urmează să ratifice un acord dintre R. Moldova și Canada care prevede oferirea unui împrumut în valoare de 120 milioane de dolari canadieni țării noastre.

Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru consolidarea rezilienței gospodăriilor și refugiaților, promovarea creșterii durabile prin intensificarea concurenței și a creșterii generate de sectorul privat și sprijinirea rezilienței climatice și a tranziției către energia verde.

De asemenea, deputații vor examina, în prima lectură, un proiect de armonizare a cadrului normativ național cu prevederile legislației UE privind contractele de furnizare de conținut digital și de servicii digitale.

Pe ordinea de zi a ședinței plenare mai sunt incluse Acordul de achiziție comună pentru achiziții publice de contramăsuri medicale, semnat la Chișinău la 9 iulie 2024, și proiectul de modificare a legii cu privire la statutul militarilor.