Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   LIVE/ CSM propune eliberarea din…

LIVE CSM propune eliberarea din funcție a judecătorului Alexei Paniș

Captură de ecran/Youtube

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se întrunește luni, 23 decembrie, în ședință extraordinară. Printre subiectele de pe ordinea de zi sunt cererea judecătorului Alexei Paniș de la Judecătoria Chișinău, privind înaintarea propunerii repetate președintelui R. Moldova de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă și raportul Comisiei de evaluare externă a candidatului la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, Vladimir Adam

CSM va anunța concurs pentru suplinirea funcțiilor vacante de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor, din rândul reprezentanților societății civile.

În plus, CSM va examina demersul reprezentantului salariaților Curții de Apel Bălți, Inna Rotari, referitor la proiectul Legii bugetului pentru anul 2025 privind valoarea de referință atribuită funcționarilor publici – personalul din cadrul curților de apel și demersul Cancelariei de Stat privind avizarea proiectului de hotărâre cu privire la transmiterea unui bun imobil (pentru construcția sediului instanței judecătorești Strășeni). 

UPDATE 12:53 CSM a amânat examinarea contestației depuse de inspectorul-judecător Victor Pruteanu împotriva Hotărârii nr. 2/5 din 19 aprilie 2024 a Colegiului disciplinar, emise în privința acțiunilor judecătorilor Mariana Ursachi (Pitic), Tamara Chișca-Doneva și Ion Guzun (judecători în demisie) de la Curtea Supremă de Justiție.

UPDATE 12:40 CSM propune președintei Maia Sandu eliberarea din funcția de judecător a lui Alexei Paniș.

Cu 6 voturi „pro” și 4 „împotrivă”, CSM a respins cererea magistratului Alexei Paniș de la Judecătoria Chișinău privind înaintarea propunerii repetate președintelui Republicii Moldova de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.

Trei membri, Ioana Chironeț, Maria Frunze și Alexandru Postica au declarat că vor prezenta opinii separate.

UPDATE 12:35 Președintele CSM Sergiu Caraman l-a întrebat pe Alexei Paniș dacă consideră că „un judecător în funcție este etic să se înfățișeze în fața unei comisii/consiliu cu inscripții care pe maiou care pot fi interpretate diferit”. „Este cuvenit ca un judecător să facă pamflete?”- a întrebat Caraman, cu referire la hanoracul pe care l-a purtat Paniș când s-a prezentat la audierea organizată de Comisia Pre-Vetting. Paniș a purtat în timpul audierilor un hanorac cu mesajul „CSM EXPIRAT=CSM CAPTURAT”.

Sursa: vetting.md

„Interpretarea nu putea fi alta decât textul scris pe acel hanorac. Interpretarea este foarte simplă. Este poziția mea vizavi de situația care a fost în precedentul CSM, a cărui mandat era expirat, este termenul prevăzut de Constituție. Aceasta a fost poziția mea și m-am folosit de libertatea mea de exprimare cu acele rețineri cuvenite din funcția deținută”, a explicat magistratul respins anterior de Maia Sandu pentru numirea în funcție până la plafonul de vârstă.

UPDATE 12:15 CSM examinează cererea judecătorului Alexei Paniș de la Judecătoria Chișinău, privind înaintarea propunerii repetate președintelui Republicii Moldova de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.

Paniș a încercat să ajungă în funcție de membru al CSM, dar nu a promovat de două ori evaluarea integrității.

Comisia Pre-Vetting a anunțat vineri, 13 septembrie, că a finalizat evaluarea reluată în privința judecătorului Alexei Paniș, candidat pentru funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), din rândul candidaților judecători. Potrivit Comisiei, candidatul nu a promovat evaluarea reluată pentru că „nu întrunește criteriile de integritate financiară și etică”.

UPDATE 11:50 CSM a acceptat raportul Comisiei Vetting privind nepromovarea evaluării de către procurorul anticorupție Vladimir Adam, candidat la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Astfel, nouă membri au votat pentru constatarea nepromovării evaluării, iar membrul Vasile Șchiopu a votat împotrivă.

Legea prevede că hotărârea CSM și raportul Comisiei de evaluare privind nepromovarea evaluării de către candidat se transmit, în termen de 5 zile, Consiliului Superior al Procurorilor, Uniunii Avocaților din Republica Moldova sau, după caz, instituției de învățământ în care activează candidatul pentru luarea deciziei în privința carierei acestuia. Consiliul Superior al Magistraturii poate decide referitor la transmiterea hotărârii sale și a raportului Comisiei de evaluare către alte instituții publice, abilitate cu funcții de verificare și control.

Candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție din rândul judecătorilor și procurorilor li se aplică, în mod corespunzător, efectele nepromovării prevăzute la art. 17 alin. (4) și (5), adică – hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la nepromovarea evaluării are ca efect eliberarea din funcție a judecătorului.

Legea 65 prevede că judecătorul eliberat din funcție:

  • nu are dreptul de a exercita funcția de judecător și alte funcții de demnitate publică timp de 7 ani, din data rămânerii definitive a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii;
  • este lipsit de dreptul la indemnizația unică de concediere, prevăzută la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 544/1995 cu privire la statutul judecătorului;
  • este lipsit de dreptul la pensie specială prevăzută la art.32 din Legea nr.544/1995 cu privire la statutul judecătorului, cu menținerea pensiei generale pentru limita de vârstă conform condițiilor generale stabilite de Legea nr.156/1998 privind sistemul public de pensii.

UPDATE 11:30 Comisia Vetting a constatat drept dubii mai multe acțiuni care au dus la nepromovarea candidatului:

nedeclararea prețului de achiziție a unui vehicul, a conturilor bancare, a drepturilor de folosință ale soției procurorului asupra a două vehicule, a dreptului de proprietate asupra unui teren și a veniturilor din vânzarea acestuia, a unui împrumut acordat și a unor tranzacții.

În plus, a fost constatată avere inexplicabilă pentru anii 2015, 2020, 2021 și 2022.

Adam a declarat că nu este de acord cu dubiile constatate de Comisia Vetting.

UPDATE 10:35 Comisia Vetting a stabilit în privința lui Adam două motive de nepromovare: nu corespunde criteriului de integritate etică și nu corespunde criteriului de integritate financiară. CSM a respins solicitarea lui Vladimir Adam privind suspendarea examinării raportului.

UPDATE 09:55 Procurorul anticorupție Vladimir Adam a solicitat CSM să amâne examinarea raportului de nepromovare a Comisiei de evaluare externă a candidatului la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Acesta a declarat că Curtea Constituțională examinează mai multe sesizări pe care acesta le-a depus în privința constituționalității Legii 65 privind evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție.