CSM anunță concurs pentru suplinirea, prin transfer temporar, a posturilor vacante de judecător la Curtea de Apel Chișinău și Curtea de Apel Bălți
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-au întrunit marți, 9 iulie, în ședință. Sergiu Caraman a fost ales în calitate de președinte al Consiliului. CSM a acceptat raportul Comisiei Vetting al candidatului Ion Tețcu la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), constatând nepromovarea evaluării externe de către candidat.
UPDATE 15:15 Ședința CSM s-a încheiat.
UPDATE 14:30 CSM anunță concurs pentru suplinirea, prin transfer temporar, a posturilor vacante de judecător la Curtea de Apel Chișinău și Curtea de Apel Bălți.
„Se anunță concurs pentru suplinirea prin transfer temporar a 10 posturi la Curtea de Apel Chișinău, iar șapte posturi la Curtea de Apel Bălți. Cererile de participare la concurs urmează să fie depuse la Consiliul Superior al Magistraturii până la 28 august 2024”, a declarat președintele CSM, Sergiu Caraman.
UPDATE 14:22 CSM a aprobat demersurile unor președinți interimari ai instanțelor judecătorești cu privire la desemnarea unor magistrați pentru exercitarea atribuțiilor judecătorului de instrucție.
Magistrata Ludmila Iarmaliuc a fost desemnată în calitate de judecătoare de instrucție supleantă la Judecătoria Orhei, iar Valeriu Hudoba a fost numit în calitate de judecător de instrucție supleant la Judecătoria Comrat.
Ludmila Iarmaliuc activează în sistemul judecătoresc din iunie 2015. În iunie 2020, 24 Iulie 2020, aceasta a fost numită în funcția de judecătoare până la atingerea plafonului de vârstă.
Valeriu Hudoba este judecător la Judecătoria Comrat din anul 2016. Magistratul a fost vizat într-un dosar de îmbogățire ilicită, însă ulterior cauza a fost clasată „din motiv că faptul nu a întrunit elementele infracțiunii”.
„(…) La sfârșitul anului 2021, în privința mea au fost efectuate câteva controale de către instituțiile specializate. În rezultatul acestora s-a constatat că nu există nicio diferență între bunurile familiei mele. Mai mult ca atât, ARBI a constatat în cadrul verificărilor că veniturile familiei sunt mai multe decât cheltuielile și veniturile cumulate (…)”, a spus anterior judecătorul la o ședință CSM.
În 2023 Valeriu Hudoba a ridicat un salariu de 292 257 de lei din funcția de magistrat la Judecătoria Comrat, adică peste 24 mii de lei lunar, conform declarației sale de avere și interese personale.
UPDATE 14:08 Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au acceptat raportul Comisiei Vetting al candidatului Ion Tețcu la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, constatând nepromovarea evaluării externe de către candidat.
Conform concluziilor raportului, Comisia a conchis, în unanimitate, necorespunderea candidatului criteriilor de integritate etică și financiară identificate în Legea nr. 65/2023.
Până în prezent, din cele 22 rapoarte ale Comisiei de evaluare externă recepționate, CSM a constatat promovarea evaluării în 13, iar în 8 s-a constatat nepromovarea evaluării de către candidați.
UPDATE 10:55 Plenul CSM a validat procesele-verbale și confirmă rezultatele alegerii președintelui. În urma numărării voturilor, Sergiu Caraman a fost ales președinte al CSM.
Sergiu Caraman a acumulat 7 voturi.
Aliona Miron a acumulat 2 voturi.
„Stimați colegi, vă mulțumesc pentru votul de încredere acordat. Un vot care îmi dă speranța, îmi dă puterea să merg înainte. În perioada respectivă, de un an de zile, am demonstrat întregii societăți că Consiliul Superior al Magistraturii este puternic. Noi trecem printr-o perioadă când încă ne formăm ca și colectiv, dar sunt sigur că după aceasta o să reușim să livrăm atât societății, cât și sistemului judecătoresc rezultate care vor fi apreciate la justa valoare. Eu vă mulțumesc pentru încredere”, a spus Sergiu Caraman după ce a fost ales președinte al CSM.
UPDATE 10:50 A fost anunțată o întrerupere a ședinței. Membrii Consiliului urmează să numere voturile.
UPDATE 10:45 A început procedura de alegere prin vot secret a președintelui CSM.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales prin vot secret, pentru o perioadă de doi ani, cu votul majorității membrilor Consiliului și își exercită activitatea pe bază permanentă. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi reales.
UPDATE 10:11 Are loc desfășurarea concursului pentru alegerea președintelui Consiliului Superior
al Magistraturii. Candidații Sergiu Caraman și Aliona Miron își prezintă obiectivele.
„(…) Din cauza evenimentelor care au loc și în general de toate reformele de care noi beneficiem (vetting, pre-vetting, toate concursurile care nu au fost demarate pe parcursul anilor) ne-am avântat în soluționarea problemelor pe care le-am considerat noi cele mai importante, acele ședințe ale plenului și mie mi se pare că noi am organizat cumva acea organizare administrativă despre care chiar și domnul Caraman a vorbit. Din păcate, ședințele noastre sunt în legătură directă cu acea organizare administrativă pe care trebuie să o avem în spate. Din păcate, pe umerii Consiliului Superior al Magistraturii la momentul dat este plasată sarcina pe care ar putea să o ducă aparatul CSM-ului, dar din cauza faptului că nu avem persoane suficiente angajate, acest lucru îl ducem noi (…)”, a spus Aliona Miron.
„(…) Noi împreună activăm deja de un an (…). Într-un an de zile am avut suficiente provocări, le-am trecut cu brio (…). Îmi propun să continuăm aceste lucruri, în special ceea ce ține de procesele demarate. Este de menționat că la moment secretariatul CSM trece printr-o restructurare (…). Situația în secretariatul CSM este dificilă, iar această chestiune complică cumva activitatea CSM. Îmi propun ca în perioada următoare să anunțăm concurs pentru funcțiile vacante în secretariatul CSM (…)”, a declarat Sergiu Caraman.
UPDATE 10:08 A început ședința CSM.