Principală  —  IMPORTANTE   —   LIVE/ Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz,…

LIVE Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, s-a întâlnit cu președinta Maia Sandu

Sursa: Captură Privesc.eu

Cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, este întâmpinat la Chișinău de către prim-ministrul Dorin Recean. Oficialul german efectuează o vizită de lucru în R. Moldova la invitația președintei Maia Sandu.

UPDATE 17:09 Președinta Maia Sandu îl întâmpină la Președinție pe cancelarul federal al Germaniei.

La ora 18:10 cei doi lideri vor susține o conferință de presă comună.

Ultima vizită bilaterală a unui cancelar german în Republica Moldova a avut loc acum 12 ani. 

„Nu ne putem aștepta la progrese majore în urma vizitei cancelarului german în R. Moldova”, afirmă Felix Hett de la Fundația Friedrich Ebert, apropiată de social-democrații germani, într-un articol pentru Tagesspiegel. Discuțiile cancelarului federal cu reprezentanții guvernului de la Chișinău care vor avea loc în această seară se vor concentra asupra politicii de securitate și a posibilei aderări la UE. „Deși, dată fiind conjunctura politică din acest moment, o aderare rapidă este mai mult decât improbabilă, perspectiva ei este de real folos”, scrie Hett, potrivit căruia „intrarea în UE este cea mai sigură cale de a face în sfârșit saltul către o democrație consolidată”, notează dw.com.