Lista medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală a fost extinsă cu 6 preparate
Alte 6 preparate au fost incluse în lista medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Este vorba despre Rosuvastatinum, Levetiracetamum, Aripiprazolum, Cabergolinum, Deflazacortum și Memantinum. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății care spune că preparatele vor fi compensate cu cu rate de la 30% până la 100%.
Preparatele sunt folosite în tratarea unor astfel de maladii ca boli cardiovasculare cu dislepidemii, epilepsie, schizofrenie, boli endocrine, Alzheimer. boli de sistem autoimune și altele.
Astfel, în baza „recomandărilor din cadrul protocoalelor PEN pentru maladiile cardiovasculare, precum și în conformitate cu Lista de Medicamente Esențiale, pentru prima dată, în listă, au fost incluse medicamente pentru tratamentul bolilor cardiovasculare asociate cu dislepidemii: Rosuvastatinum la rata de compensare de 30%.
Pacienții cu epilepsie vor beneficia de medicamentul Levetiracetamum, la rata de compensare 100%, preparat prescris până în prezent doar în baza deciziei Comisiei specializate a MSMPS;
Copii cu vârsta de până la 18 ani, cu schizofrenie, și pentru tratamentul episoadelor maniacale moderate până la severe vor beneficia de un medicament inovativ, Aripiprazolum, la rata de compensare de 100%.
Pentru pacienții cu boli endocrine a fost inclus medicamentul Cabergolinum pentru tratamentul hiperprolactinemiei la rata de compensare 70%.
Medicamentul glucorticoid Deflazacortum a fost inclus în schemele de tratament pentru: pacienții cu boli rare Epidermoloza buloasă și boala Duschene la rata de compensare de 100%; pentru pacienții cu boli de sistem autoimune, inclusiv artrită reumatoidă la rata de compensare de 100% și pentru tratamentul astmului bronșic la rata de compensare 70% pentru adulți și 100% pentru copii cu vârsta 0-18 an.
În schema de tratament a pacienților cu boala Alzheimer a fost inclus Memantinum la rata de compensare 30%”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.
Autoritățile dau asigurări „că toți pacienții pot beneficia în mod gratuit (compensare de 100%) de cel puțin o denumire comercială de medicament din cadrul unei denumiri comune internaționale din cele compensate parțial (30%, 50%, 70% etc.) din fondurile de asigurare medicală obligatorie”, iar modificările la lista de medicamente compensate vor intra în vigoare odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial care programată pentru ianuarie 2021.