Licența TVC21, suspendată temporar, după ce s-a constatat o „problemă de natură administrativă”

Compania SA „Cotidian”, care deține postul de televiziune TVC21, a rămas fără acte permisive pentru 60 de zile. Decizia a fost luată pe 24 martie, de către Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională din cadrul Guvernului, procesul verbal fiind publicat pe 27 martie.
„Se acordă refuz al aprobării prealabile a investițiilor în domeniile de importanță pentru securitatea statului pentru compania SA „COTIDIAN” , cu suspendarea actelor permisive pentru domeniul de activitate prevăzut de art.4 lit.m) din Legea nr. 174/2021 emisiile de televiziune/serviciile audiovizuale; şi/sau înstrăinarea acțiunilor/părților social deținute în termen de 60 de zile de la data notificării, cu aplicarea clauzei de schimbare a controlului precum şi suspendarea exercitării dreptului de vot, a dreptului de convocare şi desfăşurare a adunării generale a acționarilor/asociaților, a dreptului de a introduce chestiuni în ordinea de zi, a dreptului de a propune candidați pentru membrii organului de conducere, a dreptului de a primi dividende/venit din distribuirea profitului net”, se arată în procesul verbal.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a explicat că Consiliul a identificat o problemă de natură administrativă, care ține de acționarii companiei care dețin postul TV, și a cerut mai multă transparență privind structura de proprietate, aspect care este în vizorul Consilului.
Suspendarea este temporară, nu definitivă. Astfel, dacă în termen de 60 de zile postul cooperează cu Consiliul și furnizează informațiile cerute despre acționari, atunci TVC21 își va relua activitatea în regim normal.