Legislația R. Moldova vs. litigiile familiare privind stabilirea domiciliului minorilor după separarea părinților

Este legislația R. Moldova una adecvată, care ar permite restabilirea rapidă a contactului dintre părinte și copil, în litigiile familiare, astfel încât despărțirile să nu aibă consecințe ireparabile asupra relațiilor dintre copil și părintele care nu locuiește cu acesta?

Violeta Gașițoi, avocată

În R. Moldova, părinții, copiii minori și avocații acestora întâmpină dificultăți serioase la realizarea și soluționarea litigiilor ce țin de drepturile părintești.

Legislația actuală a R. Moldova nu asigură accesul persoanelor la protecția judiciară în termen rezonabil, în litigiile cu implicarea minorilor. Deși Curtea Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului (CtEDO) de mai multe ori a recomandat că astfel de litigii trebuie examinate în termeni restrânși, legislația actuală obligă părinții să se adreseze întâi organelor administrative nejudiciare, deciziile cărora sunt ineficiente și neexecutorii.

Spre exemplu, Codul Familiei stabilește că, până a se adresa în instanța de judecată, părinții trebuie să apeleze organul tutelar, după care, dacă nu sunt de acord cu hotărârile acestei instituții, să se adreseze în judecată. Acest lanț duce la îngrădirea accesului la justiție a cetățenilor R. Moldova, violează dreptul la examinarea cazului în termen rezonabil și restrâns, nu permite executarea deciziei organului tutelar deoarece Codul de Executare nu prevede ca aceste decizii să fie executorii.

Deciziile organelor tutelare nu sunt acte investite cu formulă executorie în condițiile în care legea oferă dreptul la executare silită. De exemplu, în cazul în care Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului emite o decizie privind stabilirea graficului de întrevederi părinte-copil, aceasta nu poate fi executată silit de către executorii judecătorești, părțile urmând să obțină o hotărâre judecătorească în acest sens pentru a putea fi executată.

Codul Familiei nu prevede posibilitatea acordării tutelei comune asupra copiilor minori astfel ca ambii părinți să-și poată exercita în măsură egală dreptul la educație și întreținerea acestora. Această prevedere ar soluționa numeroase litigii în situațiile în care părinții locuiesc în același oraș.

O altă problemă legislativă este aceea că legea nu obligă instanța să emită un grafic de întrevederi părinte-copil la stabilirea domiciliului minorului, cu alte cuvinte, în cazul în care se stabilește domiciliul permanent cu un părinte, celălalt părinte, dacă lipsește un acord între părinți, trebuie să se adreseze organului tutelar pentru stabilirea unui grafic de întrevederi, iar dacă nu este de acord cu decizia, ori decizia nu se execută, părintele trebuie să se adreseze instanței de judecată pentru a cere stabilirea unui grafic executoriu de întrevederi. În această situație, legislația R. Moldova devine neefectivă deoarece aceste litigii, conform recomandărilor CtEDO, trebuie să fie examinate în termeni restrânși pe când în realitate, în condițiile R. Moldova, aceste litigii se examinează în 3, 4, 5, 6 ani, iar trecerea timpului poate avea consecințe ireparabile asupra relațiilor dintre copil și părintele care nu locuiește cu acesta.

Art. 64, alin. 2 prevede că părinții au dreptul să semneze un acord privind exercitarea drepturilor părintești de către părintele care locuiește separat. Litigiile apărute se soluționează de autoritatea tutelară, iar decizia acesteia poate fi atacată în instanță.

Dacă analizăm acest aspect și practica judiciară a R. Moldova, observăm că această prevedere e o adevărată catastrofă pentru părinții care locuiesc separat de copii, dar și pentru copiii lor minori. Prevederea respectivă îngrădește accesul direct la justiție a părinților și provoacă tergiversarea examinării acestor litigii și iar suntem în situația în care consecințele timpului îndelungat pot fi ireparabile în litigiile unde sunt implicați minori.

Legislația ar trebui să prevadă posibilitatea adresării directe în judecată, deoarece numai instanța de judecată dispune de garanțiile unui proces efectiv și echitabil precum posibilitatea executării silite a hotărârii, garanțiile procedurale a părților cum sunt principul egalității, echității, publicității, inclusiv dreptul la un proces echitabil. Nimeni nu exclude necesitatea prezenței direcției tutelare în astfel de litigii, doar că prezența acesteea trebuie să fie una consultativă.

La fel, o problemă se conține în art. 64 alin (2 3) care prevede „În cazul în care părintele la domiciliul căruia a fost stabilit domiciliul copilului pleacă în altă localitate din țară sau de peste hotare împreună cu copilul ori lăsând copilul în custodie, acesta asigură comunicarea copilului cu celălalt părinte prin intermediul tehnologiilor informaționale sau prin alte mijloace, dar și posibilitatea vizitării copilului de celălalt părinte”.

Din practica unor astfel de litigii, când părinții se stabilesc cu copiii peste hotare fără să existe în prealabil o hotărâre judecătorească care să îi oblige la un grafic de întrevederi și comunicări cu celălalt părinte, creează imposibilitatea părintelui ce locuiește separat de a comunica cu copilul, de a avea întrevederi cu zcesta la domiciliul său. Părintele e nevoit să apeleze instanța de judecată și să obțină, conform legii, un grafic de comunicare și întrevedere cu copilul său minor.Practica ne arată că adresările către organul tutelar pentru stabilirea unui grafic de comunicare și întrevedere cu minorul în situația plecării peste hotare este ineficient, deoarece instituția nu are împuterniciri legale de a soluționa astfel de cereri. Conform legii, Direcțiile tutelare examinează doar litigiile dintre părțile aflate pe teritoriul său, pe de o parte, și, pe de altă parte, atunci când părțile ajung în judecată, acestea resping cererile privind stabilirea unui grafic de întrevederi și comunicări cu minorii.

Totodată, deciziile organului tutelar, în cazul în care părinții sunt domiciliați cu minorii peste hotare, nu pot fi executate pe acel teritoriu deoarece nu au putere juridică executorie, or, în multe state pot fi executate doar deciziile judiciare ale statului respectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă Moldova ar impune Direcția protecția copilului să emită acest grafic de comunicare și întrevedere părinte-minor, acestea nu vor fi executabile pe un teritoriu străin.

Scopul procedurilor extrajudiciare este de a reduce volumul de lucru a instanțelor de judecată însă acest fapt contravine prevederilor internaționale la care Moldova este parte. Orice persoană are dreptul să se adreseze în instanța de judecată pentru a-și apăra drepturile. Doar instanțele de judecată sunt abilitate cu forța executorie a hotărârii, sunt independente și imparțiale, folosesc procedura de stabilire a faptelor, aplică principiul contradictorialității și egalității armelor, dispun de alte garanții procesuale care asigură efectuarea unui proces echitabil într-un termen rezonabil. Nici un organ administrativ creat de către autoritățile statului nu dețin garanțiile unui proces echitabil și respectiv nu pot fi considerate efective. Obligarea oamenilor să se adreseze întâi acestor instituții de fapt este un obstacol direct de acces a persoanelor la o justiție echitabilă în termen rezonabil.

De exemplu, practica SUA ne arată că acest gen de litigii ar trebui să fie examinat de avocați și instanțele de judecată specializate în litigii familiare. În SUA, de astfel de litigii se ocupă Instanța de Judecată Familiară care este o instanță separată. Judecătorii acestor instanțe sunt specializați în examinarea litigiilor între părinți, părinți și copii sau litigii care apar între administrația publică și membrii familiei. Procedura în aceste instanțe este rapidă, eficientă, iar hotărârea se execută imediat de către șerif. În timpul litigiului, autoritățile sunt obligate să mențină relația părinte-copil pe tot parcursul procesului, asigurând ca copiii să aibă o comunicare efectivă cu ambii părinți în egală măsură.

Care sunt în această situație obligațiile autorităților?

• Statul trebuie să adopte măsuri efective în ceea ce privește respectarea vieții de familie, inclusive în sfera relațiilor dintre particulari.
• Statul are obligația pozitivă în partea ce ține de respectarea vieții de familie, iar aceasta presupune implementarea adecvată și eficientă a legislației în vederea asigurării drepturilor legitime ale persoanelor.
• Statul trebuie să adopte măsuri corespunzătoare pentru restabilirea contactului dintre părinte și copil, inclusiv în caz de conflict dintre părinți. Pentru a fi considerate măsuri adecvate, măsurile privind restabilirea contactului dintre părinte și copil trebuie să fie implementate rapid, deoarece trecerea timpului poate avea consecințe ireparabile asupra relațiilor dintre copil și părintele care nu locuiește cu acesta. În plus, chiar dacă comportamentul și cooperarea persoanelor implicate este întotdeauna un factor important, lipsa de cooperare dintre părinții divorțați nu poate exonera autoritățile competente de obligația de a întreprinde toate măsurile adecvate pentru a asigura menținerea legăturii de familie.

Ce aș recomanda autorităților R. Moldova?  

• Să fie modificată legislația care obligă adresarea în prealabil la organele administrative în litigiile privind întrevedere părinte-copil. Cu alte cuvinte, societatea trebuie să aibă posibilitatea să aleagă adresarea directă către instanța de judecată ori organele administrative de soluționarea litigiilor ce țin de dreptul familiei. Ar trebui introdusă modificarea și obligarea instanțelor de judecată să soluționeze litigiile privind stabilirea graficului de întrevederi părinte-minor, odată cu litigiul de stabilire a domiciliului minorului atunci când nu există o înțelegere în acest sens.
• Introducerea un termen maxim de 3-4 luni pentru finisarea examinării litigiilor cu implicarea minorilor. Aceste litigii trebuie să fie examinate în regim prioritar.
• Ar trebui identificată posibilitatea constituirii unor instanțe specializate în domeniul examinării litigiilor familiare astfel ca aceste litigii atunci când implică minorii să fie examinate în termeni restrânși astfel ca să nu prejudicieze comunicarea părinte-copil. Crearea instanțelor specializate va aduce inclusiv la ridicarea calității examinărilor acestor litigii.