La complexul prezidențial a fost instalat un sistem fotovoltaic format din 114 panouri solare, în valoare de peste 100 mii de dolari
Președinția R. Moldova va utiliza energia solară pentru a asigura necesarul de energie electrică a complexului prezidențial. Un sistem fotovoltaic, format din 114 panouri solare, în valoare de 103.6 mii dolari, a fost instalat cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al Ambasadei Marii Britanii, se arată în comunicatul Ministerului Energiei.
„Implementarea tehnologiilor de eficiență energetică și energie verde este și un exercițiu de economisire a banului public, iar suportul USAID contribuie enorm la faptul ca Republica Moldova să accelereze tranziția spre un viitor energetic curat și sustenabil” a declarat Adrian Băluțel, șeful de cabinet al Președinției Republicii Moldova.
Sistemul de panouri solare cu capacitatea de 62,70 kWp, este estimat să producă anual circa 70 mii kWh de energie electrică ecologică, acoperind circa 15% din consumul anual de energie al complexului prezidențial. În viitor, proiectul va fi extins prin instalarea unui sistem adițional de panouri solare cu capacitate de circa 117kW care va consolida independența energetică a instituției, producând circa 45% din consumul total anual de energiei electrică.
„USAID depune eforturi considerabile pentru a se asigura că instituțiile țării sunt mai bine echipate pentru a răspunde provocărilor energetice și climatice, iar cetățenii au acces la energie electrică mai curată, mai fiabilă și mai accesibilă” a menționat Jeff Bryan, Șeful misiunii USAID în Moldova.
„Criza energetică din 2021 ne-a demonstrat încă odată importanța diversificării surselor de energie. Pentru că Moldova nu are propriile resurse fosile, mizăm pe energia regenerabilă pentru diversificarea mixului energetic și creșterea independenței noastre energetice. Astfel de proiecte vor contribui la realizarea obiectivului de a avea 30% energie regenerabilă în consumul final de energie către anul 2030. Ministerul Energiei pregătește un program investițional pentru clădirile publice, după modelul ESCO, urmând să investească în reabilitarea clădirilor și dotarea cu surse de energie verde, și să-și recupereze banii din economiile realizate”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov.