Krasnoselski spune că vrea să se întâlnească cu Maia Sandu și sare în apărarea regiunii găgăuze. „Credeți că nu vedem atitudinea Chișinăului față de Comrat și Găgăuzia, că nu vedem strangularea economică a Găgăuziei, că nu vedem presiunile politice asupra găgăuzilor?”
Liderul nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat că vrea să se întâlnească cu Maia Sandu, președinta R. Moldova, în cadrul unei întrevederi la Tiraspol cu reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting.
„Din păcate, întâlnirile dintre reprezentanții politici s-au transformat într-un ritual care nu aduc nimic în interesul cetățenilor. Doamna Sandu când se adresează către popor spune: „Dragi moldoveni”. Dar domnul Serebrian spune că acolo locuiesc români. Să se hotărască între ei cine locuiește acolo. La noi locuiește poporul transnistrean, format din 72 de naționalități și etnii: ucraineni, ruși, moldoveni, bulgari, germani, evrei, găgăuzi, armeni. Și când reprezentantul politic spune că este vorba de poporul român, el se întoarce în anul 1989. De asta s-a început aici războiul. El nu-și dă seama ce face? Dacă presiunile vor continua, aceste declarații nu vor fi ultimele. Poporul transnistrean se va împotrivi agresiunii, dar vom păstra pacea pe teritoriul transnistrean”, a declarat liderul separatist, citat de presa transnistreană.
Maia Sandu a declarat în septembrie 2022 că nu este momentul cel mai potrivit pentru a negocia cu așa-zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, și că este mult mai important să mențină pacea pe ambele maluri ale Nistrului și să se rezolve problemele cu care se confruntă cetățenii, decât să negocieze.
Krasnoselski s-a mai arătat indignat și de declarațiile prim-vicepremierului pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, care a spus că taxele vamale aplicate agenților economici din stânga Nistrului sunt doar începutul și că urmează și alte măsuri, precum și privind faptul că R. Moldova îi asigură pe cetățenii săi din regiunea transnistreană cu pensii și salarii.
„Pot să spun că R. Moldova iese de tot din negocierile politice. Despre ce să vorbim cu ei? Credeți că aici stau oameni proști? Că oamenii nu văd ce se întâmplă? Credeți că nu vedem atitudinea Chișinăului față de Comrat și Găgăuzia, că nu vedem strangularea economică a Găgăuziei, că nu vedem presiunile politice asupra găgăuzilor? Credeți că nu proiectăm asta asupra noastră. Noi înțelegem perfect că aici va fi Moldova, că aici va fi un genocid al populației transnistrene”, a spus Krasnoselski.
Luni, 11 martie 2024, viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut o întrevedere de lucru cu reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting, însoțit de șefa Misiunii OSCE în Republica Moldova, Kelly Keiderling.
Discuțiile s-au concentrat pe situația curentă a dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, temele actuale de pe agendă, abordările Chișinăului pe marginea acestora, prioritățile guvernamentale în domeniul politicilor de reintegrare a țării, planificarea vizitei în Republica Moldova a Președintelui în exercițiu al OSCE, ministrului maltez al afacerilor externe, potrivit unui comunicat al Biroului de Reintegrare.
A fost evidențiat faptul, că problemele ce țin de activitatea comercială externă a agenților economici din regiunea transnistreană și autorizarea importurilor de diverse categorii de mărfuri, inclusiv de medicamente și de echipamente radiologice, vor fi soluționate prin prisma rigorilor stabilite de legislația în vigoare a Republicii Moldova și a dezideratului de reîntregire a spațiului economic unic.
Vicepremierul pentru reintegrare a reiterat necesitatea abordării permanente în dialogul cu Tiraspolul a problemei respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană, soluționării pozitive a cazurilor de rezonanță (de ex. Pleșcanov V.), precum și a obținerii accesului liber și în condiții de securitate în regiune a jurnaliștilor de pe malul drept al Nistrului, mai notează Biroul de Reintegrare.