Israelul l-a convocat pe ambasadorul Armeniei la Tel Aviv, după ce Erevanul a anunțat că recunoaște statul palestinian
Ambasadorul Armeniei în Israel a fost convocat vineri, 21 iunie, de Ministerul israelian de Externe pentru a-i adresa o „mustrare severă” după anunţul recunoaşterii oficiale a statului Palestina de către Erevan, relatează AFP, citat de Agerpres.
„În urma recunoaşterii de către Armenia a unui stat palestinian, Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul armean pentru o mustrare severă”, a anunţat ministerul, fără a oferi alte precizări.
Ministerul Afacerilor Externe al Armeniei a anunţat vineri recunoaşterea oficială a statului Palestina în scopul obţinerii păcii în Orientul Mijlociu, subliniind „situaţia critică din Gaza”.
Potrivit comunicatului emis de Minister, Armenia sprijină o rezoluţia ONU privind încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza. În nota informativă se accentua și faptul că „Erevanul doreşte sincer obţinerea unei păci durabile în regiune”.
La sfârşitul lunii mai, Spania, Irlanda şi Norvegia au recunoscut oficial statul Palestina, provocând nemulţumirea autorităţilor israeliene.