Israelul a blocat, printr-un atac, principalul drum folosit pentru trecerea frontierei din Liban către Siria. Motivul invocat
Un atac israelian de vineri, 4 octombrie, din apropierea punctului de trecere a frontierei Masnaa din Liban cu Siria, a blocat un drum folosit de sute de mii de oameni pentru a fugi de bombardamentele israeliene din ultimele zile, potrivit declarațiilor ministrului libanez al transporturilor Ali Hamieh oferite pentru Reuters.
Hamieh a declarat că atacul a creat un crater lat de patru metri. Totodată, un purtător de cuvânt militar al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) a acuzat joi, 3 octombrie, grupul armat libanez Hezbollah, susținut de Iran, că folosește punctul de trecere pentru a transporta echipamente militare în Liban.
„IDF nu va permite contrabanda cu aceste arme și nu va ezita să acționeze dacă va fi forțat să o facă, așa cum a făcut de-a lungul acestui război”, a declarat pe platforma X purtătorul de cuvânt al IDF, Avichay Adraee.
Potrivit statisticilor guvernului libanez, peste 300 000 de persoane – în marea lor majoritate sirieni – au trecut din Liban în Siria în ultimele 10 zile, pentru a scăpa de intensificarea bombardamentelor israeliene.
Vineri, armata israeliană le-a ordonat locuitorilor din alte 20 de orașe din sudul Libanului să se evacueze.
Reuters scrie că escaladarea luptelor dintre Hezbollah și Israel a stârnit temeri că Statele Unite și Iranul vor fi absorbite în conflictul din Orientul Mijlociu care se desfășoară pe mai multe fronturi.
Națiunile din întreaga lume au pregătit planuri de urgență pentru evacuarea cetățenilor din Liban, după o escaladare dramatică a conflictului dintre Israel și mișcarea armată libaneză Hezbollah. Deși nicio țară nu a lansat încă o evacuare militară la scară largă, unele dintre acestea au închiriat avioane. De asemenea, oamenii fug pe cont propriu.
Președintele american Joe Biden a declarat că nu crede că va avea loc un „război total” în Orientul Mijlociu, în timp ce Israelul „cântărește” opțiunile de represalii după cel mai mare atac al Teheranului asupra inamicului său.
Întrebat joi de reporterii din Washington cât de încrezător este că un astfel de război ar putea fi evitat, Biden a răspuns: „Cât de încrezător sunteți că nu va ploua? Uite, nu cred că va fi un război total. Cred că îl putem evita. Dar sunt încă multe de făcut, multe de făcut”.
Totodată, premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis că Iranul va plăti pentru atacul cu rachete de marți, 1 octombrie.
În același timp, președintele iranian Masoud Pezeshkian, vorbind la Doha, a declarat joi că Teheranul va fi pregătit să răspundă.
„Orice tip de atac militar, act terorist sau depășire a liniilor noastre roșii va fi întâmpinat cu un răspuns decisiv din partea forțelor noastre armate”, a spus el, potrivit Reuters.
Israelul, care luptă de aproape un an împotriva Hamas în teritoriul palestinian Gaza, a trimis marți, 1 octombrie, trupe în sudul Libanului.
Acesta spune că operațiunile sale din Liban urmăresc întoarcerea zecilor de mii de cetățeni acasă, după ce bombardamentele Hezbollah din timpul războiului din Gaza i-au forțat să evacueze din Israel.
Peste 1,2 milioane de libanezi au fost strămutați din cauza atacurilor israeliene și aproape 2 000 de persoane au fost ucise de la începutul atacurilor israeliene asupra Libanului din ultimul an, majoritatea în ultimele două săptămâni, au declarat autoritățile libaneze.