Ion Ceban despre avaria de pe strada Albișoara: „Nu este vorba sau problema in carosabilul renovat, este problema în țeava care a cedat”
Primarul capitalei a venit cu mai multe precizări legate de avaria de pe strada Albișoara care a fost recent reparată. Ion Ceban spune că este vorba despre o țeavă de aprovizionare cu apă și că incidentul nu are nicio legătură cu lucrările efectuare pe această stradă.
„La strada Albișoara intersecție cu Alecsandri a cedat un apeduct cu diametrul 600 presiunea de 9 bar schimbată în 2014.Este o țeava care face legătura cu stația de pompare a apei și aprovizionează sectorul centru al orașului. Carosabilul nou renovat nu a fost afectat. Apa Canal a intervenit în regim de urgență pentru a remedia situația. Noi nu putem cunoaște sută la sută situațiile de avariere care ar putea avea loc la utilitățile subterane în diverse locații. Nu este vorba sau problema in carosabilul renovat, este problema în țeava care a cedat. Avaria va fi remediată în termeni cât mai restrânși”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de facebook.
Între timp, la fața locului a venit viceprimarul Ilie Ceban, iar municipalitatea transmite în direct de la fața locului. Mai mulți muncitori au fost detașați pentru a curăța carosabilul, iar apa a fost oprită.
În această dimineață, o porțiune a străzii Albișoara situată la intersecția cu strada Vasile Alecsandri a fost inundată. Imaginile au devenit virale, iar fostul primar al capitalei, Ruslan Codreanu a acuzat administrația Ceban de efectuarea „unor lucrări electorale care ne vor costa scump”.