Învățământul în R. Moldova: salarii, locuri vacante, stres și modele europene 

Interviu cu Ghenadie Donos, președintele Federației Sindicale a Educației și Științei (FSES). Acest sindicat a fost înființat în 1990 și contribuie la apărarea drepturilor lucrătorilor din sistemul educației. La moment, sindicatul este compus din 2545 organizații sindicale primare cu 100,853 membri de sindicat. Ghenadie Donos activează în sistemul educațional din Republica Moldova din 1989, când devenise profesor debutant de istorie la una din școlile din orașul Soroca. La Soroca a fost și lider sindical, fiind ales președinte al organizației raionale a Sindicatului Lucrătorilor din Învățământ și Știință, în anul 1996. În 2007 a câștigat concursul pentru funcția de șef al Direcției Generale Învățământ Soroca, iar din martie 2018, a fost ales în funcția de președinte al Consiliului General al Federației Sindicale a Educației și Științei.

– Care sunt cele mai importante provocări pentru cadrele didactice în prezent?

– Ca în fiecare an, principala provocare este cred că lipsa de cadre în sistem. Pentru noi, o provocare mare sunt salariile demotivante și lupta permanentă pentru motivarea muncii pedagogilor. Și desigur calitatea educației. Avem foarte mult de făcut pentru a schimba situația. 

– Salariul mediu în învățământ la cât ajunge în prezent?

– La moment, salariul mediu pe economie este de 14 mii și ceva de lei, pe când în educație avem un salariu mediu de un pic mai mult de 10 mii. Cerința noastră de bază acuma este ca să egalăm acești doi parametri, adică să avem un salariu în educație egal cu cel mediu pe economie. Și asta ar fi în conformitate cu normele europene de salarizare, pentru că dacă suntem acum în perioada de preaderare și vrem să fim și noi în rândul țărilor civilizate, ar trebui să atragem o atenție mai sporită față de factorul uman și să vedem cum atragem tinerii în școală. 

– Cum pledează sindicatul pentru creșterea remunerării pentru cadrele didactice?

– Noi suntem adepții unui dialog constructiv și cu rezultate. Dacă nu se vor rezolva întrebările din sistem, mă refer la salarii motivante, la ziua pedagogului care e pe 5 octombrie s-ar putea, în loc de sărbătoare, să avem proteste. 

– Câți pleacă din profesie, dacă cunoașteți?

– Noi avem la moment 75.000 de angajați, dintre care cadre didactice cam la 30 – 35.000 și restul lucrători auxiliari. Această cifră, cu vreo zece ani în urmă era dublă. Acum în școli, slavă Domnului, condițiile sînt bune, dar era și asta o problemă. Dar mai există o problemă care îi determină să se gândească la plecare. Noi vorbim despre fenomenul bullying-ului contra elevilor în școală și agresiunea verbală și fizică contra elevilor. Din păcate, există și fenomenul  agresivității asupra profesorilor. Pedagogul este pe alocuri umilit și înjosit. De aceea, s-au făcut modificări în Codul Educației pentru a fortifică acest segment.  Legea 108 din 15 aprilie 2024 a modificat Codul Educației, iar legea nr. 136 din 6 iunie 2024 care a introdus în Codul Contravențional noțiunea de “ultragierea personalului didactic”. Dar totuși mai avem aici de lucru pentru a aduce legislația la crearea unui spațiu sigur.

– Și cum am putea atrage pedagogii plecați înapoi? 

– Părerea sindicatului este clară – numai prin motivare. Adică, nu prin acele 5000 de lei premiu sau ajutoare materiale sau pomene electorale. Anume prin mărirea valorii de referință în sistemul educațional. Nu cuvinte frumoase de ziua pedagogului. Și asta trebuie, dar dacă se spune în Lege că educația este prioritate națională, păi să fie cu adevărat prioritate națională. 

– Decalajul dintre sat și oraș se menține?

– Procentual, avem 60% din numărul de elevi în mediul urban și cam 40 % în mediul rural. Numărul elevilor din mediul rural scade, iar din urban crește. Adică avem o problemă. Ceea ce face ministerul prin crearea școlile de circumscripție și prin dezvoltarea instituțiilor mai concurențiale, am spus noi, este un lucru bun, dar motivarea și păstrarea cadrelor didactice în mediul rural, ca și în mediul urban, prin motivarea salarială trebuie realizată în primul rând. 

– Care sunt problemele specifice de sanatate ale pedagogilor și cum îi ajută sindicatul?

– Arderea profesională, stresul care derivă din munca pedagogului sunt lucruri cunoscute deja. Știți că avem și cazuri foarte urâte, cu probleme legate și de starea emoțională a cadrelor didactice. Acuma, împreună cu ministerul, am revizuit Codul Educației, cadrul legal pentru a fortifica acest segment, dar mai avem de lucru. 

Noi pledăm pentru ca în școli să existe un psiholog școlar, în primul rând pentru a pentru a facilita conflictele care apar între elevi și profesori, părinți și elevi, părinți și profesori etc, și acolo unde este nevoie, de ce nu, să ofere servicii și pentru pedagogi. 

– Cum putem să destigmatizăm sănătatea mintală și să încurajăm oamenii să accepte ajutor la acest capitol?

– Păi dacă noi problema asta o punem în agendă, o punem și lucrăm, popularizăm ideea unui mediu sănătos, inclusiv și sănătatea mentală. 

– De ce avem atât de puțini bărbați în învățământ?

– Cifrele sunt în dezavantajul bărbaților. Dacă nu mă înșel, la un moment dat, balanța era de 20% la 80%, poate chiar și mai mică în ultimul timp. Dar totuși nu o să descoper America dacă o să zic că motivarea este principala cauză. Avem pedagogi performanți, inclusiv bărbați care au rezultate foarte bune care au poate o dragoste deosebită față de profesie. Poate nu vin mai mulți din cauza unor prejudecăți, care sunt legate și de mentalitatea noastră, poate învechită într-un fel. Dar dacă ar fi motivarea despre care tot vorbim noi, cu accentul pe necesitatea majorărilor salariale, probabil că ar crește numărul bărbaților în școli.

– De ce credeți că pedagogia, profesia asta atât de importantă, și-a pierdut popularitatea și cum am putea să restabilim respectul pentru învățători, profesori?

– Cred că una din soluții ar fi și ridicarea calității educației. Atunci când profesorul are autoritate și este performant în ochii elevilor și ai părinților, asta îi ridică în ochii tuturor. Sunt pedagogi cu autoritate incontestabilă în societate, care pot deveni exemple pentru toată lumea și pe care trebuie să-i punem în valoare, inclusiv și cu ajutorul mass-media. 

– Cum obține sindicatul mai multe resurse pentru tehnologii în sălile de clasă. Ce provocări apar aici? 

– Noi suntem afiliați la Internaționala Educației și la Comitetul European pentru Educație, două structuri sindicale, europeană și mondială. Am fost acum, recent la Buenos Aires, la Congresul al 10-lea al Educației, și vreau să vă spun că atât criza de cadre, cât și criza de motivare nu e numai o problemă a Moldovei. Dar apelând la anumiți donatori străini care susțin sindicatele europene și internaționale, putem primi susținere în rezolvarea unor probleme. Am avut, apropo, un suport foarte bun pe partea de educație pentru refugiații din Ucraina care sunt cazați în căminele studențești. De exemplu, la UTM am procurat pentru toate camerele din cămin unde sunt refugiați câte un frigider, adică pe banii oferiți de europeni. Membrii noștri de sindicat sunt deseori inițiatorii unor proiecte destul de bune cu partenerii din țară și de peste hotare. 

– Care sunt cerințele sindicatului cu privire la investițiile în sistemul de educație? 

– Noi am înaintat în 2018 cinci revendicări de bază. Șase după Covid. La momentul de față practic nu s-a realizat niciuna. Acuma noi avem un dialog social constant, dar am dori ca el să se materializeze prin decizii care sunt în favoarea pedagogilor. Dacă nu se găsește la masa de dialog soluții, inclusiv și motivarea pe care o cerem noi, s-ar putea să fie și niște pași mai mai activi din partea membrilor de sindicat. Celelalte revendicări țin de cercetare, de facilități suplimentare. 

Egalarea nu este întotdeauna benefică, trebuie să fie după merit și după munca depusă. Noi avem pedagogi cu studii medii care au același salariu ca și pedagogi cu studii superioare, ceea ce nu este corect. Una din revendicări vizează și acest moment, că nu putem să nu punem în valoare studiile și calificarea, și competențele, și efortul. 

– Ce mai este de făcut ca instituțiile să coopereze mai bine, ca Guvernul să audă cerințele și să se implice mai activ în rezolvarea problemelor?

– Partenerul nostru principal, Ministerul Educației, ne aude și ne înțelege. Doar că cred că undeva la Ministerul Finanțelor se aude mai greu. Veșnica problemă este lipsa de resurse, adică sărăcia, pe care, din păcate, recunoaștem că în Moldova există și încă nu avem posibilitățile pe care le-am dori noi. 

Pentru conformitate, Andrea Vremiș, stagiară ZdG