Înscriși la referendum, dar riscă să nu participe: CEC așteaptă decizia Curții de Apel Bălți în privința restricționării activității partidului „Șansă”
Partidul „Șansă”, afiliat lui Ilan Șor, a fost înregistrat de Comisa Electorală Centrală (CEC), sâmbătă, 7 septembrie, la referendumul republican constituțional din 20 octombrie, cu opțiunea „Nu”, însă acesta riscă să fie eliminat în cazul în care va fi emisă o decizie judecătorească executorie privind limitarea activității partidului.
„Urmare sesizării Ministerului Justiției de către CEC privind inițierea procedurii de limitare a activității formațiunii politice, prin hotărârea Judecătoriei Bălți din 16 august 2024 a fost dispusă limitarea activității Partidului Politic „ȘANSĂ” pe un termen de 3 luni”, se arată în comunicatul CEC.
La moment, cauza vizată este examinată la Curtea de Apel Bălți.
Conform CEC, în cazul în care va fi emisă o decizie judecătorească executorie privind limitarea activității solicitantului, desfășurarea activității acestuia în calitate de participant la referendum va deveni inadmisibilă, iar decizia CEC ar urma să fie revocată.
Judecătoria Bălți a restricționat pentru trei luni activitatea partidului „Șansă”, asociat cu oligarhul fugar Ilan Șor, la cererea Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Motivul a fost problemele cu documentația financiară pe care partidul „Șansă” a prezentat-o Comisiei Electorale Centrale.
Instanța a admis cererea Ministerului Justiției doar parțial. Autoritățile au cerut aplicarea termenului maxim de restricție, care este de 6 luni. De asemenea, a fost impusă o amendă de 250 de lei.
Cerere de chemare în judecată înaintată de Ministerul Justiției către PP „Șansă” intendent accesoriu Comisiei Electorale Centrale (CEC), privind dispunerea limitării activității se admite parțial: se limitează activitatea PP „Șansă” pe un termen de trei luni, în rest acțiunea se respinge. Se încasează de la Partidul Politic Șansă”, în beneficiul statului, taxa în sumă de 250 de lei.
Hotărârea poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Bălți, în termen de zece zile de la data pronunțării dispoziției, prin intermediul Judecătoriei Bălți, sediul central.
Conform legii cu privire la partidele politice, acestea sunt prevederile legale care limitează activitate formațiunii poltiice „Șansă”: Pe perioada limitării activităţii partidului politic, acestuia îi este interzisă fondarea mijloacelor de informare în masă, organizarea întrunirilor, mitingurilor, demonstraţiilor, pichetărilor şi altor acţiuni publice, folosirea tuturor tipurilor de depuneri bancare, cu excepţia cazurilor cînd sînt necesare decontări cu contractanţii, decontări aferente îndeplinirii contractelor individuale de muncă, decontări pentru repararea prejudiciilor cauzate prin acţiunile partidului politic, decontări pentru plata impozitelor, taxelor şi amenzilor.
Pe 15 mai, Ministerul Justiției a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Partidului „Șansă”, cerând instanței limitarea activității acestuia pentru șase luni. Cererea vine după ce Comisia Electorală Centrală (CEC) nu a putut verifica situația financiară a partidului, care nu ar fi prezentat toate actele necesare.