Înregistrările la Marea Dictare Națională, pe ultima sută de metri. Ministerul Educației anunță premiile și agenda evenimentului
Peste 1350 de persoane s-au înregistrat până acum la cea de-a doua ediție a Marii Dictări Naționale, informează Ministerul Educației și Cercetării (MEC) printr-un comunicat. Mai sunt disponibile aproximativ 150 de locuri, evenimentul urmând să atingă un număr de peste 1500 de participanți.
„Vă așteptăm alături de cei 1500 de participanți pentru a celebra limba română și a ne testa împreună nivelul de cunoștințe”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, într-un video publicat pe pagina de Facebook a instituției, prin care îndeamnă toți doritorii să se înscrie la eveniment.
Participarea în cadrul Marii Dictări Naționale este posibilă cu înregistrare prealabilă prin intermediul următorului formular. Termenul limită pentru înscrieri a fost prelungit până pe 29 august 2024.
Ediția a II-a a Marii Dictări Naționale va fi organizată pe data de 31 august, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), începând cu ora 09:00.
„În timpul evenimentului, participanții vor scrie o dictare, demonstrându-și astfel cunoștințele de limbă română. La fața locului, acestora le vor fi oferite pixuri, foi, chipiuri și apă. Participanții sunt rugați să se prezinte cu aproximativ 30 de minute înainte de ora începerii evenimentului pentru a-și confirma prezența, a ridica materialele necesare și a-și ocupa locul într-una din cele 750 de bănci ce vor fi amplasate în Piața Marii Adunări Naționale.
Dictările vor fi verificate pe parcursul lunii septembrie de o comisie specială, formată de MEC, iar cei mai buni participanți vor fi premiați în cadrul unui eveniment public. Data, ora și locul festivității de premiere vor fi anunțate ulterior de către reprezentanții Ministerului”, se spune în comunicatul instituției.
Premiile oferite de sponsorii evenimentului:
- Abonamente de trei luni la sport la „Arena Chișinău”;
- Seturi de cărți de la editura „Cartier”;
- Vouchere de la librăria „Librarius”;
- „Biletul de Aur” (invitație dublă) la Teatrul „Luceafărul”;
- Seturi de accesorii Orange cu pachete PrePay incluse.
Evenimentul este organizat de MEC, sub egida Președinției R. Moldova.
Sponsorii evenimentului: „Arena Chișinău”, editura „Cartier”, rețeaua de librării „Librarius”, Teatrul Republican „Luceafărul”, apa „Nordica”, Orange Moldova. Partenerii evenimentului: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova.