Încep examenele de absolvire a gimnaziului. Orarul sesiunilor și data afișării rezultatelor
Circa 30 de mii de elevi vor susține, în perioada 3-13 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Astăzi are loc examenul la Limba și literatura română pentru alolingvi, la care participă 5 687 de elevi, aceasta fiind prima probă din cadrul sesiunii din anul curent, care se va desfășura în perioada 3-13 iunie, informează Ministerul Educației și Cercetării.
Joi, 6 iunie 2024, va avea loc examenul la Matematică, la care vor participa 29 502 elevi din cadrul a 1051 instituții de învățământ.
Luni, 10 iunie 2024, elevii vor susține examenul la limba de instruire. La examenul la Limba și literatura română vor participa 23 639 de elevi, iar examenul la Limba și literatura rusă va fi organizat pentru 5 661 de elevi.
Sesiunea de examene pentru absolvenții de gimnaziu se va încheia cu examenul la Istoria românilor și universală, care va avea loc pe data de 13 iunie.
În comunicatul ministerului este menționat că în baza rezultatelor obținute la olimpiadele republicane desfășurate în acest an, absolvenții treptei gimnaziale obțin nota „10” din oficiu la disciplina de examen la care sunt premianți ai locurilor I, II sau III. Astfel, în cadrul disciplinei de examen Limba și literatura română (alolingvi), de nota „10” din oficiu vor beneficia 6 elevi; în cadrul disciplinei Matematică – 7 elevi; la disciplina Limba și literatura română (limba de instruire) – 6 elevi; la disciplina Limba și literatura rusă (limba de instruire) – 6 elevi; iar la disciplina de examen Istoria românilor și universală – 6 elevi.
„Fie că veți merge la liceu, la colegiu sau școală profesională, indiferent de calea pe care o veți urma, continuați să învățați lucruri noi și interesante, astfel încât să deveniți specialiști foarte buni în domeniul ales. Lumea în care trăim este într-o continuă schimbare, iar voi sunteți cei care vor trebui nu doar să se adapteze la aceste schimbări dar și să le dirijeze în așa fel încât să avem pe viitor o lume mai bună”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în adresarea sa către absolvenții de gimnaziu.
Testele de examen vor fi verificate în perioada 3-19 iunie de către Comisiile Raionale/Municipale de Evaluare. Rezultatele vor fi afișate la data de 20 iunie în fiecare instituție de învățământ, în care s-au desfășurat examenele. Elevii pot depune cerere de examinare a contestației la instituția de învățământ, la data de 21 iunie. Rezultatele finale vor fi afișate pe 25 iunie 2024.