Principală  —  IMPORTANTE   —   Încă 30 de zile de…

Încă 30 de zile de arest la domiciliu pentru primarul satului Boldurești, învinuit că ar fi lovit mortal un adolescent și ar fi fugit de la locul accidentului

Sursa foto: Jurnal TV

Primarul satului Boldurești, din raionul Nisporeni, Nicanor Ciochină, învinuit de lovirea mortală a unui adolescent în februarie 2024, rămâne în arest la domiciliu pentru alte 30 de zile. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în urma demersului procurorilor care au solicitat prelungirea măsurii preventive, informează marți, 8 octombrie, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

„Examinarea dosarului în instanța de judecată continuă, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, se spune într-un comunicat al Procuraturii.

Pe 5 iunie 2024, PCCOCS anunța despre trimiterea în judecată a primarului satului Boldurești. Conform unui comunicat de presă emis de procurori accidentul a avut loc pe segmentul unei curbe, cu aproximativ jumătate de kilometru până la indicatorul de intrare în satul Boldurești. În acea seară, șoferul învinuit nu și-a adaptat viteza la condițiile rutiere, inclusiv a circulat pe contrasens, cu ieșire pe acostamentul părții stângi a drumului, unde l-a lovit din spate pe adolescentul cu vârsta de 14 ani, care se deplasa regulamentar.

După ce l-ar fi lovit pe adolescent, șoferul cu vârsta sub 50 de ani și-ar fi continuat drumul, fără să-i acorde ajutor, contrar legii. Mai mult decât atât, ar fi apelat la un prieten, din raionul Nisporeni, pentru ca să-l ajute să ascundă urmele infracțiunii. Mai exact, acesta ar fi închiriat o mașină de același model și culoare, căreia i-a montat plăcuța cu numărul de înmatriculare a celei implicate în accident. Astfel, ar fi creat falsa impresie că automobilul nu ar avea defecțiuni caracteristice accidentului și, deci, că inculpatul nu ar fi comis acest accident. Astfel, l-ar fi favorizat, ceea ce potrivit Codului penal se pedepsește cu amendă de până la 42 500 de lei sau cu închisoare pentru un termen de până la 3 ani, urmând ca instanța de judecată să decidă.  

În ceea ce-l privește pe șoferul care l-a lovit mortal pe adolescent, pentru fapta comisă, acesta riscă pedeapsa cu închisoarea de 3 la 7 ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport. Cumulativ, pentru părăsirea locului acelui accident, inculpatul riscă amendă de până la 42 500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.