În ziua turului al doilea al alegerilor locale, ASP va elibera gratuit buletine de identitate provizorii pentru cetățenii care nu vor avea la ei actele de identitate necesare votării
Pe 19 noiembrie, în ziua desfășurării turului al doilea de scrutin pentru alegerea primarilor în unele circumscripții electorale municipale orășenești și sătești, Agenția Servicii Publice (ASP) va elibera gratuit buletine de identitate provizorii cetățenilor R. Moldova care în ziua scrutinului nu dețin acte de identitate necesare votării, anunță instituția într-un comunicat de presă.
Mai exact, în această zi pot obține buletin de identitate provizoriu următoarele categorii de cetățeni:
- persoanele înregistrate la domiciliu și/sau la reședința temporară până la data de 05.08.2023 în una din unitățile administrativ-teritoriale în care va avea loc turul al doilea de scrutin, precum și cele care și-au schimbat domiciliul/reședința temporară în perioada 07.08.2023 – 17.11.2023 în aceeași unitate administrativ-teritorială (comună, oraș, municipiu);
- studenții și elevii cu drept de vot, înmatriculați la o instituție de învățământ amplasată în una din unitățile administrativ-teritoriale în care va avea loc turul al doilea de scrutin în care și-au stabilit domiciliul sau reședința temporară după data de 05.08.2023, la prezentarea carnetului de student/elev cu înscrieri privind instituția de învățământ la care sunt înmatriculați din localitatea respectivă.
Totodată, ASP informează că în ziua de 19 noiembrie centrele multifuncționale ale ASP vor asigura înregistrarea la reședința temporară în unitățile administrativ-teritoriale, în care va avea loc turul al doilea de scrutin, a studenților și elevilor cu drept de vot înmatriculați la o instituție de învățământ din această localitate, la solicitarea acestora.
Astfel, în cazul studenților se vor prezenta buletinul de identitate și contractul de locațiune încheiat între beneficiarul de loc în cămin şi locator, iar în cazul elevilor – buletinul de identitate, copia de pe decizia instituţiei de învăţământ în a cărei gestiune se află căminu și ordinul privind repartizarea spaţiului locativ.
Cetățenii R. Moldova cu vârsta peste 18 ani, care au depus cererea pentru eliberarea buletinului de identitate în perioada 3 noiembrie – 17 noiembrie 2023, pot ridica actul de identitate până la data de 17 noiembrie, precum și în ziua desfășurării scrutinului electoral, indiferent de termenul de prestare solicitat.
Pe 19 noiembrie, în 265 de localități din țară, va avea loc turul doi pentru alegerea primarilor, iar în alte 8 localități se vor organiza alegeri repetate.