În timp ce atenția lumii este concentrată pe Gaza, soldații ucraineni se tem că vor fi uitați
De la începutul războiului dintre Israel și Hamas, o mare parte a lumii și-a îndreptat atenția spre Orientul Mijlociu. În acest context, unii dintre soldații ucraineni sunt optimişti cu privire la impactul acestui nou război asupra Kievului, pe când alţii însă nu sunt. Soldații se tem că ar putea rămâne fără sprijin, că opinia publică va obosi să îi susțină și că „Ucraina va deveni un nou Afganistan”, scrie digi24, cu referire la un reportaj The Moscow Times.
Kaneki, un soldat în vârstă de 24 de ani, atașat la unitatea Reco Kilo a Forțelor Terestre Ucrainene, luptă pe front, în zona Zaporojie.
„Nu va dura mult. Israel contra Gaza? Se va liniști repede. […] Chiar dacă cred că acest război va fi rapid, încă mă tem că rușii se vor folosi de faptul că atenția media va fi distrasă și vor începe să facă lucruri murdare, cum ar fi utilizarea armelor chimice împotriva noastră”, spune el.
Camaradul lui, Strika, se teme că soldații Kievului vor fi uitați de restul lumii.
„Îmi este teamă că Europa și Statele Unite vor decide că nu mai are rost să ajute Ucraina și vom fi nevoiți să oprim singuri valurile nesfârșite de ruși. […] Mă tem că vom fi uitați, iar Ucraina va deveni un nou Afganistan”, a afirmat soldatul.
Acesta se teme că opinia publică va obosi și va considera inutil acest război.
„Dar ceea ce mă sperie cel mai mult este că ne vor uita curajul și îi vor uita pe toți camarazii noștri care și-au sacrificat viața”, adaugă Strika.
Pe de altă parte, Smiley, un alt soldat, crede că războiul din Israel va avea consecințe pozitive pentru Ucraina.
„Statele Unite nu vor abandona niciodată Ucraina. Nu sunt aici pentru ochii noștri frumoși, ci pentru că nu au niciun interes să pierdem. Occidentul este prea implicat pentru a-și retrage sau reduce ajutorul”, a spus tânărul de 25 de ani.
Potrivit lui, Israelul și Ucraina sunt foarte diferite în ceea ce privește intensitatea conflictelor și nevoile lor de arme și echipamente. El crede că Ucraina are nevoie de un număr mai mare de oameni și muniții pentru a face față Rusiei, pe când Israelul are una dintre cele mai bune armate din lume și se confruntă cu Hamas, un mic grup terorist. „Noi ne confruntăm cu armata rusă – nu este comparabil”, adaugă Smiley.
Acesta mai crede că războiul din Gaza ar putea determina Israelul să înceapă să ajute Ucraina. Același lucru îl crede și Vlad, operator de drone în regiunea Harkov.
„Israelienii și-au dat seama că Hamas joacă și pentru ruși. Există cu adevărat acest triunghi Hamas-Iran-Rusia”, a afirmat el.
Israelul a declanșat asaltul asupra Fâșiei Gaza ca răspuns la un raid transfrontalier al Hamas în sudul Israelului, la 7 octombrie, în care bărbați înarmați au ucis 1 400 de persoane, majoritatea civili, și au luat aproximativ 240 de ostatici, potrivit calculelor israeliene.
A fost cea mai gravă zi de vărsare de sânge din istoria de 75 de ani a Israelului și a atras condamnarea internațională a Hamas.