În primul trimestru al anului, 59% din serviciile publice au fost digitalizate pentru antreprenori
Gradul de digitalizare al serviciilor publice pentru antreprenori a crescut semnificativ de la 48,2% la 59%, în primul trimestru al anului 2024. Această creștere reflectă eforturile de a simplifica și facilita procedurile administrative pentru mediul de afaceri, stimulând astfel competitivitatea și crearea locurilor noi de muncă, anunță Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
„Acest salt imens într-un singur an a fost posibil datorită faptului că întregul Guvern s-a mișcat în unison și a prioritizat același lucru. Antreprenorii știu – digitalizarea ajută la eficiență, la reducerea costurilor și timpului irosite. Digitalizarea ajută la transparență și reduce riscul corupției. Mai rapid, mai sigur, mai simplu, mai ieftin. De aceea 7 din 10 solicitări sunt deja online”, a declarat viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
De asemenea, de la începutul anului 2024, a fost demarată monitorizarea gradului de digitalizare a serviciilor publice destinate cetățenilor. În luna mai 2024, nivelul de digitalizare a serviciilor pentru cetățeni a atins deja 50%. Această statistică demonstrează angajamentul nostru de a oferi cetățenilor acces facil și rapid la o gamă largă de servicii publice online, economisind timp și resurse.