În perioada aprilie-iulie, 1450 de recruți vor fi încorporați pentru îndeplinirea serviciului militar în termen
Sarcina de încorporare pentru perioada aprilie — iulie 2024 este de până la 1 450 de recruți, pentru îndeplinirea serviciului militar în termen în Armata Naţională, și 10 pentru serviciul militar cu termen redus. O decizie în acest sens a fost aprobată, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri, informează Ministerul Apărării.
Potrivit ministrului apărării, Anatolie Nosatîi, încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen se efectuează anual, în conformitate cu Legea nr. 1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei. Încorporarea se desfășoară de două ori pe an, pe etape, conform graficului elaborat de către Ministerul Apărării, în perioadele aprilie-iulie şi, respectiv, octombrie-ianuarie.
Potrivit documentului, recruții urmează să fie examinați medical de către comisiile medico-militare de pe lângă organele administrativ-militare, în volumul şi modul prevăzute de legislație. Serviciul militar în termen în Armata Națională durează 12 luni, iar cel cu termen redus — 3 luni, pentru acesta fiind încorporați absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior.