Principală  —  Ştiri  —  Social   —   În iulie, „Închidem robinetul –…

În iulie, „Închidem robinetul – Oprim poluarea cu PLASTIC!”

plastic

Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță că s-a alăturat campaniei naționale „IULIE FĂRĂ PLASTIC”, care se desfășoară, tradițional, în a doua lună de vară. În acest an, evenimentul are genericul „Închidem robinetul – Oprim poluarea cu PLASTIC!”, având drept scop creșterea gradului de conștientizare a impactului negativ al plasticului asupra mediului și a sănătății publice, precum și promovarea soluțiilor concrete și eficiente pentru reducerea utilizării acestuia în viața cotidiană.

În cadrul campaniei, instituțiile, întreprinderile și cetățenii sunt îndemnați să renunțe la plasticul de unică folosință și să adopte alternative sustenabile și reutilizabile.

Conform Studiului privind deșeurile din R. Moldova 2023 (https://moldova.un.org/ro/221063), doar 3% din cele peste 100 mii de tone de deșeuri din plastic generate anual, la nivel național sunt reciclate. Acest fapt demonstrează clar că doar reciclarea deșeurilor este insuficientă pentru a soluționa problema deșeurilor de plastic. Avem nevoie de acțiuni și reglementări, care să pună accent pe prevenire, reducere și reutilizarea deșeurilor.

Impactul plasticului asupra sănătății umane este în curs de cercetare, dar dovezile deja existente atenționează asupra faptului că substanțele chimice toxice din materialele plastice sunt asociate cu mai multe probleme grave de sănătate, inclusiv: tulburări hormonale, anomali de dezvoltare a fătului, avorturi spontane, tulburări de reproducere, cancer, boli cardiovasculare, boli endocrine, etc.

Reducerea impactului negativ al plasticului asupra sănătății și mediului, inclusiv, poate fi obținută pe diverse căi:

  • Să facem cumpărături în mod durabil: când mergem la cumpărături, alegem alimente fără ambalaj din plastic și utilizăm pungi reutilizabile pentru transportarea cumpărăturilor;
  • Să adoptăm un stil de viață fără deșeuri din plastic: optăm pentru produse durabile, prietenoase cu mediu – căni de cafea reutilizabile, ambalaje alimentare, etc;
  • Să susținem schimbarea: să cerem supermarketurilor, restaurantelor și furnizorilor locali să renunțe la ambalajele din plastic, etc;
  • Să alegem produse de îngrijire personală fără plastic: acestea sunt o sursă majoră de microplastice, care sunt spălate în oceane direct din băile noastre.

Pe durata campaniei, săptămânal sunt abordate mai multe subiecte. Astfel, în perioada 8-14 iulie este abordat subiectul Cum reducem PLASTICUL în oficiu, acasă și la școală. În săptămâna 22-28 iulie este dedicată discuțiilor despre rolul REP (Responsabilitatea Extinsă a Producătorilor) în reducerea poluării cu plastic, iar ultima săptămână din iulie – 29-31 iulie, va fi dedicată analizei Tratatului global privind PLASTICUL (Global Plastic Treaty).