În „farfuria” Anastasiei de la Berlin: De la amenințările și frica din Moldova, la bătăile din Ucraina, până la libertatea din Germania. Reflecții ca parte a comunității LGBT din cele trei țări

Anastasia Cernova este originară din R. Moldova. A copilărit la Chișinău, unde s-a implicat activ în promovarea drepturilor comunității LGBT, activând în cadrul Centrului „Genderdoc-M”. La marșurile Pride din Chișinău, Anastasia mergea în primul rând, cu frica în piept, dar pregătită să-și apere prietenii de atacurile contra manifestanților.

Trei ani mai târziu, tânăra s-a stabilit în Ucraina, acolo unde și-a continuat misiunea. De la marșul Pride din Odesa, Anastasia a plecat cu ambulanța, cu arsuri de gradul II, după ce a fost atacată de un grup de extremiști.

Acum nouă luni, invazia rusă în Ucraina a adus-o la Berlin. Astfel că în luna iunie, Anastasia a participat la primul său Pride din afara Europei de Est. În capitala Germaniei, tânăra a vorbit în fața mulțimii despre libertate și recunoștință față de activiștii care luptă pentru drepturile comunității LGBT.

Anastasia este una dintre cei circa 1 milion de refugiați din Ucraina în Germania, care ajută alți refugiați să nu treacă prin coșmarul pe care l-a trăit ea. Când tânăra a fugit de la Kiev în primele săptămâni ale războiului, comunitatea LGBT din Berlin a fost o parte importantă a deciziei ei de a călători în Germania, după ce a fost împinsă într-un tren de evacuare. La balconul ei din Berlin, Anastasia face o retrospectivă comparativă despre experiența sa ca parte a comunității LGBT din Moldova, Ucraina și Germania. 

„Dacă eu aș fi știut că se va întâmpla cu așa preț, eu mai bine muream”

Anastasia se identifică ca pansexuală și poliamoroasă. „La 12 ani mă identificam ca lesbiană. Primul meu sărut a fost cu o fată, la fel, ca și prima dragoste. Ulterior, am început să mă identific ca bisexuală, fiind în relație cu băieți. De la 19 până la 24 de ani, din nou, mă identificăm ca lesbiană. Ulterior, am trăit o poveste de dragoste cu o persoană care se identifica ca persoană non binară. Dar fizic, era bărbat. Atunci am început să aflu despre pansexualitate, bisexualitate, și eram extrem de confuză cine sunt. Acum, probabil, pot să mă identific ca pansexuală sau poliamoroasă,”, explică Anastasia.

Am cunoscut-o pe Anastasia într-o zi de joi. Ne-am întâlnit lângă stația de metrou din apropierea casei ei, acolo unde mă aștepta împreună cu cățelul ei, Jorik. Bulldogul mă întâmpină puțin nervos, iar Anastasia îmi spune să nu mă apropii și îmi întinde, în secret, mâna ei, lasându-mi în palmă un mic deliciu pentru câini. Îl întind lui Jorik, care îmi sare bucuros pe picior. Gata, ne-am împrietenit, acum îmi permite să o cuprind pe Anastasia. E un ritual pe care îl face dintotdeauna. Pare a fi un fel de test, pe care se pare că l-am trecut.

Mă conduce spre casa ei și îmi povestește cu entuziasm că se pregătește să meargă la un concert mult așteptat. Locuiește la etajul nouă al unui bloc din regiunea Kreuzberg, din Berlin. La balconul din camera ei se deschide o priveliște deosebită spre zona centrală a capitala Germaniei. Astfel, la mica măsuță a balconului, în lumina soarelui care se pregătea să apună, Anastasia relatează că intenționa să se stabilească la Berlin în această vară, însă spune că nu cu un asemenea preț. Se simte groaznic, „din cauza războiului de acasă”.

„Indiferent de faptul că iubesc Berlinul, dar dacă eu aș fi știut că se va întâmpla cu așa preț, eu mai bine muream… Eu în fiecare zi mă trezesc la 4:30, dimineața, mă ridic din pat, pentru că am senzația că trebuie să mă trezesc. Dorm câte trei ore pe noapte, am crize de agresivitate, deci mental nu sunt prea bine, să zicem așa…”, povestește Anastasia, mângâindu-l pe Jorik.

În Germania, cu picioarele pline de sânge

Nu intenționa să plece din Ucraina, însă în momentul în care una dintre rachete a aterizat într-un bloc de alături și a fost nevoită să se refugieze într-un buncăr, a realizat că nu mai poate rămâne. 

„Îmi amintesc că plângeam tare, pentru că prietenii mei au rămas în gară, eram panicată, împușcau în aer pentru a calma spiritele. Nu știam încotro merge trenul. Ulterior, am aflat că merge spre Lvov. De la Lvov, am plecat în Polonia și de acolo, am luat autocarul spre Berlin, pentru că mi-au scris prietenii să vin aici. Mi-a luat patru zile să ajung la Berlin. Am ajuns la ei, mi-am scos papucii. Picioarele îmi erau pline de sânge, pentru că atunci când eram în gară, zburau bucăți de sticlă și probabil am călcat în ele, dar nu simțeam nimic. Abia când am ajuns am văzut că aveam sânge uscat în ciorapi”, povestește Anastasia.

Deși este originară din R. Moldova, Anastasia are o dragoste și un atașament aparte pentru Ucraina, pentru că de acolo i se trag rădăcinile. Bunica tinerei este originară din Harkov, acolo unde, în copilărie, obișnuia să-și petreacă verile. Totodată, majoritatea rudelor Anastasiei locuiesc la Harkov, iar astăzi se ascund de bombardamente în subsoluri și nu mai au șansa să plece din Ucraina, spune ea. Și pentru că, an de an, sărbătorea Revelionul în Ucraina, tânăra relatează că va respecta tradiția și în acest an.

„Iubesc Ucraina, de aceea, la Anul Nou merg înapoi. Merg pentru două săptămâni. Vreau să merg să întâlnesc Revelionul cu prietenii, așa cum m-am obișnuit să o fac. Vreau să fie vesel. O să merg la Odesa, acolo unde sunt prietenii mei. Deși acolo nu este lumină, electricitate, noi o să gătim mâncarea la foc, așa cum o fac acum oamenii acolo. Ce să faci, va fi grătar și vom sărbători la lumina lumânărilor. Planul e făcut. Nu îmi e frică să mor. Mai bine să mor acolo, pentru că acolo e casa mea”, relatează Anastasia. 

„Era strașnic. Îmi tremura vocea, vorbeam cinci cuvinte pe minut, îmi era frică până la panică să vorbesc”

Totuși, în prezent, Anastasia spune că nu își imaginează să revină pentru trai în Ucraina, iar Berlinul deocamdată este generos cu ea, are tot ce și-a dorit. Tânăra povestește că aici se simte „în farfuria sa”, referindu-se la nivelul de acceptarea socială a comunității LGBT, dar și la comunitate în sine.

Anastasia își amintește că, în 2018, atunci când a decis să vorbească deschis despre identitatea sa în R. Moldova și-a pierdut majoritatea prietenilor.

„Coming Out-ul meu public a fost atunci când cei de la Genderdoc-M mi-au zis să ofer un interviu. Dar îmi era foarte frică, pentru că înțelegeam că o să afle toți, la școală, la universitate. Până atunci știau doar părinții, dar îmi făceam griji și în legătură cu reacția lor la decizia mea de a vorbi public. Era strașnic. Îmi tremura vocea, vorbeam cinci cuvinte pe minut, îmi era frică până la panică să vorbesc”, își amintește Anastasia, menționând că prietenii ei au fost cei care au început să facă glume pe seama ei.

În postarea sa de acum patru ani, Anastasia descrie această etapă a vieții sale ca pe o încetare de a mai trăi sub plapumă și care a ajutat-o să-și recapete sensul vieții.

„Am încetat să trăiesc sub plapumă și am pierdut atât de mult. Am pierdut o mulțime de oameni de care nu am nevoie: toxici, neatenți, intoleranți. Am încetat să trăiesc sub pături și am câștigat multă dragoste pentru oameni. Mi-am făcut noi prieteni. Mi-am redescoperit vechii prieteni și pe cei dragi. Mi-am recăpătat familia. Mi-am găsit pasiunea și sensul vieții”, scria tânăra.

Primul Pride

În același an, Anastasia a participat la primul Pride din viața sa. La fel ca și despre Coming Out-ul său, tânăra își amintește cu groază de acea zi. 

„De exemplu, dacă aici, la Pride, noi dansam, mă simțeam liber, era vesel, distractiv, în Moldova, tu, pur și simplu, mergi, adică Pride-ul merge pentru tine. Mergi înconjurat de polițiști și îți e frică. Și îmi era frică că acuș Pride-ul se va termina și o să primesc de la cineva. Îmi amintesc că mergeam în primul rând și un bărbat cu cruce în mână s-a îndreptat spre noi și prima mea reacție a fost să-i apăr pe cei din jurul meu. Cumva mi-am asumat să apăr pe cineva în timp ce îmi era extrem de frică”, relatează Anastasia.

Un an mai târziu, a fost amenințată și învinuită că și-a făcut țara de rușine după ce în presă a apărut un articol despre participarea ei și a unor voluntari de la Genderdoc-M la Pride-ul din Kiev, la care a reprezentat comunitatea LGBT din Moldova.

Totuși, Anastasia spune că, prin comparație cu R. Moldova, în Ucraina situația este și mai gravă, precizând că acolo „te-ar putea ucide cu adevărat”.

„De la Pride-ul din Odesa din 2020, eu am plecat cu ambulanța, cu arsuri de gradul II, situație care mi-a afectat auzul și vederea până în prezent. După aceea nu am fost niciodată la Pride în Odesa, niciodată. În Moldova, așa ceva nu mi s-a întâmplat”, relatează tânăra.

„În Moldova și Ucraina mă încurcă mentalitatea post-sovietică, care aici a fost ucisă”

În această vară, Anastasia a avut ocazia să participe la Pride-ul din Berlin. Tânăra relatează că atmosfera evenimentului era una de sărbătoare. Germania este țara în care se simte liber, pentru că spune ea, a fost ucisă mentalitatea post-sovietică, lucru care nu îi permite să se simtă la fel de bine acasă.

„Ce este aici, desigur că nu se compară. Desigur că aici mă simt cel mai bine, aici mă simt ca în farfuria mea. În Moldova și Ucraina, mă încurcă mentalitatea post-sovietică, care aici a fost ucisă”, explică tânăra.

Deși crede că, în ultimii ani, R. Moldova a evoluat la capitolul respectarea drepturilor și atitudini față de comunitatea LGBT, totuși, ca mentalitate, prin comparație cu Germania, a rămas în urmă cu decenii. În Ucraina, spune tânăra, deși comunitatea este mai mare și există mai multe organizații care militează pentru drepturile persoanelor LGBT, grupurile de extremă dreaptă sunt mult mai agresive și e mult mai periculos să te manifești.

Homofobia poate fi tratată

Anastasia este psihologă și activează la Berlin ca psihologă clinic și asistentă socială pentru persoanele transgender, cu diagnoze psihiatrice, într-o organizație non-guvernamentală. Astfel că, din punct de vedere al psihologiei, tânăra explică homofobia drept o teamă de necunoscut.

„Oamenii se tem de ceea ce nu știu. Eu toată viața mea mă temeam de cosmos, să privesc filme despre extratereștri, pentru că eu nu știu ce e acolo. Oamenii homofobi nu știu ce e acolo. De aceea, la fel ca mine, aleg reacția de apărare, fie glume negre, fie agresivitate. Asta e apărarea lor față de ceea ce nu știu. Homofobia poate fi tratată, dar pentru asta oamenii trebuie să înceapă să se dezvolte, să vrea să cunoască și să înțeleagă”, explică tânăra.

Pansexualitatea este atracția sexuală, romantică sau emoțională față de persoane, indiferent de sexul sau identitatea de gen a acestora. Ziua mândriei pansexuale este marcată, în fiecare an pe 8 decembrie. Este un moment în care atât indivizii, cât și organizațiile din întreaga lume se reunesc pentru a sărbători pansexualitatea și pentru a crește gradul de conștientizare a persoanelor pansexuale și a comunității lor.