În cel mult cinci ani, tarifele de la roaming vor putea fi eliminate complet. Proiectul de lege, aprobat de Guvern

Tarifele de roaming pentru cetățenii moldoveni vor continua să se reducă treptat. Guvernul a aprobat proiectul legii privind reglementarea tarifelor de roaming cu statele Uniunii Europene, pentru a face posibilă scăderea treptată a tarifelor, până la eliminarea completă a acestora, în cel mult cinci ani.
Proiectul de lege introduce plafonarea tarifelor de roaming, până când tarifele vor fi eliminate complet, după principiul „Roam like at home”, care permite utilizarea serviciilor mobile fără costuri suplimentare în statele UE.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, documentul prevede reducerea tarifelor la toate tipurile de servicii de comunicații electronice – apeluri, mesaje SMS și trafic de date mobile.
„Potrivit estimărilor, consumatorii vor economisi între 30% și 70% din costurile actuale de roaming, în funcție de tipul serviciilor utilizate”, se arată în comunicat.
Proiectul de lege obligă furnizorii să informeze corect și în timp real consumatorii despre tarifele de roaming și eventuale costuri suplimentare. Sunt specificate și mecanisme clare de rezolvare a disputelor în cazul erorilor de facturare.
De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru stimularea investițiilor în infrastructura de comunicații electronice, inclusiv în rețelele 4G și 5G. În așa mod, furnizorii din R. Moldova vor putea să pregătească rețelele pentru a face față consumului crescut, odată cu eliminarea tarifelor de roaming, și să ofere servicii la standarde europene.
La 1 ianuarie 2024, tarifele de roaming între R. Moldova și statele membre ale Uniunii Europene au fost reduse, datorită unui acord semnat între țara noastră și UE. Operatorii de telefonie mobilă din R. Moldova, cei din UE și Spațiul Economic European au convenit voluntar să ofere utilizatorilor finali oferte mai avantajoase, inclusiv pachete gratuite în cadrul abonamentelor lunare.