Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   UPDATE/ Aparatul de zbor căzut…

UPDATE Aparatul de zbor căzut la Crocmaz ar putea fi o „dronă-rachetă”. Poliția: „Cercetările continuă”

UPDATE 08:35 În urma cercetărilor de la fața locului, Poliția a stabilit că fragmentele depistate prezintă caracteristici similare unor componente ale unei rachete ghidate, ceea ce indică faptul că aparatul ar putea fi de tip „dronă-rachetă”.

„Menționăm că, până în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova nu au mai fost înregistrate cazuri de identificare a unui aparat de zbor de un asemenea tip”, a anunțat Poliția.

Specialiștii au stabilit că explozia s-a produs la o înălțime de aproximativ 2,5 metri, în urma impactului aparatului cu un copac dintr-o fâșie forestieră.

Totodată, Poliția precizează că victime nu au fost înregistrate, iar fragmentele aparatului au fost proiectate pe o suprafață extinsă, provocând deteriorări a mai multor gospodării din localitate.

„Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a tipului și originii aparatului, precum și a tuturor circumstanțelor incidentului”, a scris Poliția.

Știrea inițială din 09 august:

Consiliul Raional Ștefan Vodă a publicat imagini cu fragmentele de dronă descoperite de Poliție duminică, 9 august, în urma unei exploziii puternice în localitatea Crocmaz. Potrivit autorităților locale, în extravilanul localității a fost semnalată căderea unui obiect zburător, asemănător unei drone.

În urma incidentului s-a produs un incendiu de vegetație uscată și miriște, care a fost localizat și lichidat de echipele de pompieri și salvatori.

Zona a fost securizată, iar la fața locului au intervenit reprezentanții structurilor competente pentru cercetarea circumstanțelor producerii incidentului. Au fost identificate fragmente și obiecte care urmează să fie examinate de specialiști.

În prezent, autoritățile continuă verificările pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale incidentului, a naturii obiectului și a eventualelor pagube produse.

„Recomandăm cetățenilor să evite apropierea de zona securizată și, în cazul identificării unor fragmente sau obiecte suspecte, să nu le atingă și să informeze imediat serviciul 112”, îndeamnă Consiliul Raional Ștefan Vodă.

Sursa: Facebook/ Consiliul Raional Ștefan Vodă
Sursa: Facebook/ Consiliul Raional Ștefan Vodă
Sursa: Facebook/ Consiliul Raional Ștefan Vodă