„Îl deranja că el nu putea să își facă lucrurile lui, pentru că ea tot venea și striga la poartă”: Detalii despre tânărul care este bănuit că a strangulat fetița de 7 ani din satul Recea și motivele acestuia
Fetița de 7 ani, din satul Recea, raionul Rîșcani, care a fost găsită strangulată într-o casă părăsită din localitate, ar fi fost omorâtă pentru că îl „deranja” pe bănuit „să se ocupe cu treburile lui”. Ziarul de Gardă a vorbit cu primarul satului, Valeriu Ghelan, care a oferit mai multe detalii despre acest caz.
Potrivit edilului, bănuitul în vârstă de 21 de ani avea probleme cu somnul, iar fetița făcea gălăgie, „deranjându-l”.
„Unul e vinovat, cel mai mic. El și-a recunoscut vina. Îl deranja, pentru că el nu putea să-și facă lucrurile lui, pentru că ea tot venea și striga la poartă. (…) El zice că a dormit rău noaptea, că el, de fapt, lua niște pastile de somn. Într-adevăr lua și nici nu a dormit noaptea, iar ea a venit și striga la poartă. Am înțeles că de mai multe ori a venit fetița și striga”, a declarat Valeriu Ghelan.
Totodată, am aflat de la primar că, în prezent, doar cei doi frați sunt acasă, părinții fiind plecați peste hotare.
„Tăică-său e în Statele Unite, măică-sa e în Franța. Are două surori, una stabilită în SUA, alta în Franța”, a spus primarul.
Potrivit acestuia, tânărul la fel a lucrat anterior peste hotare și a revenit aproximativ o lună în urmă.
Reporterul ZdG a discutat și cu câteva persoane din sat, aceștia susținând că ambii frați erau liniștiți și nu au fost implicați în cazuri similare în trecut. Potrivit unei colege a fratelui mai mare, acesta era un băiat „cumsecade”, iar familia lor este una „credincioasă”, cu „oameni la locul lor”.
Amintim că, inițial, polițiștii au reținut ambii frați, cu vârsta de 21 și, respectiv, 33 de ani. Ulterior însă fratele mai mare a fost eliberat.
„El a fost reținut pentru ca să nu ne scape nicio probă. Ulterior, materialul probatoriu care a fost acumulat și analizat pe tot parcursul nopții a demonstrat că cel de-al doilea bărbat, fratele mai mare, nu se afla la domiciliu în momentul crimei”, a explicat Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General al Poliției, pentru ZdG.
Aceasta a declarat și faptul că cel de-al doilea frate, bănuitul, nu a avut anterior antecedente penale, dar și că acesta urmează a fi supus unui șir de expertize, inclusiv cea psihiatrică.
Marți seara, 8 august, poliția a anunțat că fata din satul Recea, r. Rîșcani, care a dispărut pe 7 august, a fost găsită decedată într-o casă părăsită din localitate. Investigațiile preliminare au arătat că fata de 7 ani ar fi fost strangulată.
„Preliminar polițiștii de investigație au stabilit că fetița a mers la casa suspecților care nu se află departe de propria locuință, însă unul dintre ei, din motive necunoscute deocamdată, a luat-o și a strangulat-o de o bară metalică, ulterior a dus-o într-o casă părăsită și a abandonat-o acolo”, se arată în nota informativă a Poliției.