IGSU: două persoane au decedat din cauza nerespectării regulilor de utilizare a sobelor
În ultimele 24 de ore, două persoane au decedat din cauza nerespectării regulilor de utilizare a sobelor, se arată în comunicatul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Salvatorii precizează că primul caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 26 decembrie, în satul Arionești, Dondușeni, unde un incendiu a izbucnit într-o casă de locuit. Pentru lichidarea arderii la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Unității Salvatori și Pompieri Dondușeni și Serviciul Postului Salvatori și Pompieri Otaci. Focul a distrus mai multe bunuri materiale, iar în interiorul camerii a fost depistat cadavrul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 89 de ani. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că gurarul sobei a fost deschis complet, iar cel mai probabil incendiul s-ar fi produs de la o scânteie.
Conform surse citate, al doilea caz a avut loc în seara zilei de 26 decembrie, în raionul Dubăsari, satul Pîrîta. Aici, angajații IGSU au fost solicitați să stingă focul, care a cuprins coșul de evacuare a fumului și parțial podul unei case de locuit. În timpul lichidării incendiului, în interiorul unei camere, pompierii au depistat cadavrul unui bărbat în vârstă de 84 de ani. Acesta s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat în urma arderii coșului de fum. Cauzele exacte și circumstanțele cazurilor urmează a fi stabilite de organele de resort.
Pompierii IGSU atenționează oamenii că o atenție deosebită trebuie acordată procesului de întreținere a sobelor și a coșurilor de fum. Acestea trebuie curățate periodic de funingine sau alte obiecte care pot bloca evacuarea fumului. De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să aerisească permanent încăperile în care arde focul în sobă sau funcționează aparatele electrice de încălzit locuințele. „Mai mult, este extrem de important ca canalele de evacuare să nu fie obturate, iar sobele și alte surse de încălzit să nu fie puse în funcțiune dacă au defecțiuni”, se arată în comunicat.
Potrivit IGSU, de la începutul anului 2024 au fost înregistrate 1639 incendii în care 103 de persoane inclusiv 3 minori și-au pierdut viața. Conform datelor statistice, de la începutul anului 2024 au fost înregistrate 52 cazuri de intoxicații cu produsele de ardere, în urma cărora 94 de persoane au avut de suferit, dintre care 17 persoane, inclusiv 3 minori au decedat.