IDIS Viitorul: Peste 60% dintre moldoveni nu au posibilitatea să meargă în vacanță din cauza sărăciei
Peste 60% dintre moldoveni nu merg în general în vacanțe sau cel puțin nu au fost nicăieri în ultimii doi ani. Nici măcar acasă nu s-au odihnit. Este vorba de persoanele în vârstă, în special din mediu rural, fără studii. Pe de altă parte, 3,5% dintre moldoveni merg de câteva ori pe an în vacanțe, atât în țară, cât și peste hotare. Este vorba de tineri, de la orașe, cu studii. Sunt date ale unui sondaj de opinie național, realizat la comanda Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, de către CBS Research, și prezentate vineri, 20 septembrie, 2024, de către Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”, în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.
La întrebarea „dacă în 2023 au mers în vacanță”, 70,3% dintre moldoveni au răspuns că nu; 16,5% au menționat că au fost peste hotare; 7% au spus că au fost la odihnă în țară; 5,1% au fost în vacanțe atât în țară, cât și peste hotare; iar 1,1% au fost de cel puțin trei ori în vacanțe.
Fiind întrebați „dacă în 2024 au fost sau planifică să meargă în vacanță„, 71,3% au menționat că nu au fost și nici nu planifică; 18,6% au afirmat că au fost sau planifică să meargă peste hotare; 5,4% au declarat că au fost sau planifică să meargă undeva în Republica Moldova; 3,4% au fost sau planifică să meargă atât în țară cât și peste hotare; iar 1,4% au fost și planifică să meargă mai mult de trei ori în vacanță.
Veaceslav Ioniță a mai spus că moldovenii au fost întrebați și „dacă în ultimii doi ani au fost sau au planificat să meargă în vacanță”. Astfel, 61,3% au specificat că nu au fost niciodată timp de doi ani în vacanță și nici nu planifică. 18,1% au răspuns că cel puțin o dată la doi ani au mers în vacanță; 4,9% cel puțin o dată la doi ani merg undeva în Republica Moldova; 1,2% cel puțin o dată la doi ani merg la odihnă în Republica Moldova sau peste hotare; iar 12,8% cel puțin o dată la doi ani merg la odihnă peste hotare.
Raportul integral privind rezultatele sondajului le puteți accesa la link-ul atașat.