Hamas și-a desemnat un nou lider. Ministrul israelian de Externe declară că acesta trebuie „eliminat rapid”, iar organizația Hamas – „ștearsă de pe fața pământului”
Mişcarea palestiniană Hamas l-a desemnat pe Yahya Sinwar drept liderul său, după ce pe 31 iulie fostul lider Ismail Haniyeh a fost asasinat, transmite Reuters. Israelul îl acuză pe Sinwar că este unul dintre cei care au conceput şi organizat atacul comis de Hamas pe 7 octombrie în sudul Israelului.
„Mişcarea de rezistenţă islamică Hamas anunţă numirea comandantului Yahya Sinwar la conducerea biroului politic al Mișcării”, se arată în comunicatul Hamas.
La câteva minute după acest anunţ, o serie de rachete a fost lansată din Fâşia Gaza în direcţia Israelului, atac revendicat ulterior de către Brigăzile Ezzedine Al-Qassam, aripa armată a Hamas.
În reacție, ministrul israelian de Externe, Israel Katz, a declarat că Yahya Sinwar trebuie „eliminat rapid”.
„Numirea arhi-teroristului Yahya Sinwar la conducerea Hamas, în locul lui Ismail Haniyeh, este un motiv suplimentar de a-l elimina rapid şi de a şterge această organizaţie josnică de pe fața pământului”, a indicat şeful diplomaţiei israeliene pe platforma X.
The appointment of arch-terrorist Yahya Sinwar as the new leader of Hamas, replacing Ismail Haniyeh, is yet another compelling reason to swiftly eliminate him and wipe this vile organization off the face of the earth.
— ישראל כ”ץ Israel Katz (@Israel_katz) August 6, 2024
Armata şi autorităţile israeliene îl acuză pe Yahya Sinwar că este unul dintre cei care au conceput şi organizat atacul terorist comis de Hamas la 7 octombrie în sudul Israelului, fiind unul dintre cei mai căutaţi oameni de către Israel.
Numirea lui Sinwar drept lider al Hamas vine la o săptămână după asasinarea fostului lider, Ismail Haniyeh, în Iran, pe 31 iulie. Iranul şi Hamas au acuzat Israelul că a stat în spatele acestui asasinat. Israelul a refuzat până acum să facă vreun comentariu pe acest subiect.
Cine este Yahya Sinwar?
Născut într-o tabără de refugiaţi din orașul Khan Younis, sudul Fâşiei Gaza, Sinwar, care are acum 61 de ani, a fost ales liderul din Gaza al Hamas în 2017, după ce îşi câştigase renumele de inamic dur al Israelului. El şi-a petrecut aproape jumătate din viaţă în închisorile israeliene.
Acesta a condus în trecut structura de securitate Al-Majd, care identifica, pedepsea şi ucidea palestinieni acuzaţi de colaborare cu serviciile secrete israeliene.