Guvernul de la Chișinău răspunde acuzațiilor din Găgăuzia: propunerea privind acceptarea bașcanei în Guvern este falsă

Autoritățile de la Chișinău au venit cu o reacție în legătură cu declarațiile făcute la congresul deputaților din Găgăuzia, care a fost convocat pe 15 februarie la Comrat. Guvernul susține că în contiuare colaborează cu cetățenii din autonomie și califică drept false afirmațiile despre un presupus schimb între renunțarea la cooperarea cu Rusia și includerea bașcanei în Guvern.
Pe 15 februarie, la Comrat, a avut loc un congres al deputaților de toate nivelurile din Găgăuzia, potrivit IPN.
Dmitri Constantinov, Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, a acuzat, în discursul său din 15 februarie, conducerea țării că intenționat nu ar accepta reprezentantul Găgăuziei în Guvern pentru a-i restricționa accesul la informații despre alocările de bani pentru regiune.
El a afirmat că „autoritățile centrale nu recunosc autonomia, iar în declarațiile lor se aud adesea cuvinte despre cum se îndreaptă către anumite regiuni, și nu către Găgăuzia”.
Ca răspuns la acuzațiile lui Constantinov, purtătorul de cuvânt al guvernului a declarat nu se poate permite infiltrarea unor persoane cu interese străine în guvern.
„Refuzul includerii bașcanei în Guvern nu este o decizie politică, ci una bazată pe respectarea legii – premierul a explicat decizia în spațiul public – că există dovezi că alegerile din UTAG au fost fraudate, iar înainte ca această situație să fie clarificată, nu se poate permite infiltrarea unor persoane cu interese străine în guvern.
Autoritățile centrale recunosc și respectă autonomia regiunii, însă aceasta nu înseamnă că trebuie să accepte practici ilegale sau încercări de destabilizare. Declarațiile despre lipsa de recunoaștere a autonomiei sunt absolut nefondate.”
Prezentă la eveniment, bașcana Găgăuzia, Evghenia Guțul a declarat că evenimentul de astăzi este o posibilitate unică a găgăuzilor de a exprima poziția comună în raport cu mai multe chestiuni și de a apăra interesele în fața puterii centrale. Ea a mai spus că Chișinăul i-ar fi propus să renunțe public la cooperarea cu Rusia în schimbul acceptării în Guvern, dar a refuzat.
Guvernul de la Chișinău califică declarațiile Evgheniei Guțul drept false, potrivit unui comentariu al purtătorului de cuvânt al Daniel Vodă.
„Afirmațiile despre un presupus schimb între renunțarea la cooperarea cu Rusia și includerea bașcanei în Guvern este falsă. Guvernul solicită de fiecare dată respectarea legii în gestionarea treburilor publice. Iar politica externă a țării la fel este prerogativa exclusivă a autorităților centrale.”
Dmitri Constantinov a propus să includă în rezoluția finală a congresului o cerere de deschidere a zborurilor directe Chișinău-Moscova.
În acest context, Daniel Vodă a declarat că:
„Decizia privind deschiderea zborurilor directe Chișinău-Moscova este una de competența autorităților centrale și trebuie analizată în contextul interesului național și al securității țării.”
La finalul congresului, bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, a amenințat Chișinăul că liderii găgăuzi vor apela la „prietenii” din Rusia și Turcia și le vor comunica despre „presiunea agresivă” la care sunt supuși și despre „regimul criminal de la Chișinău”.
Guțul l-a lăudat pe Ilan Șor pentru „susținerea Găgăuziei în lupta pentru interesele autonomiei” și a sfătuit Chișinăul să-i ia exemplul.
La finalul reuniunii, participanții au votat o rezoluție, cerând Chișinăului să deschidă zboruri directe cu Rusia. Delegații au decis să se adreseze Comisiei de la Veneția pentru anularea rezultatelor alegerilor prezidențiale și ale referendumului. De asemenea, au decis să roage SUA să verifice respectarea Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei.
În timp ce delegații se aflau în ședință, în stradă manifestau susținătorii lui Ilan Șor și ai Evgheniei Guțul, aduși cu autobuzele din toată Găgăuzia. Sunt oameni care ridică alocații, așa-zise „compensații”, de la Șor, lucru pe care îl recunosc, potrivit IPN.