Guvernul a aprobat condițiile tehnice pentru punerea în aplicare a noului model de act de identitate de tip card
Până la data de 31 martie 2025, în R. Moldova urmează a fi pus în circulație un nou model de act de identitate de tip card, care va fi eliberat cetățenilor R. Moldova. În vederea alinierii țării noastre la acquis-ul Uniunii Europene, Guvernul a aprobat miercuri, 13 noiembrie, un proiect de lege ce stabilește condițiile tehnice și standardele de securitate necesare pentru punerea în aplicare a noului model de carte de identitate, în care vor fi integrate datele biometrice ale titularului.
Cartea de identitate va avea încorporat mediul de stocare electronică a datelor, ce va include certificatul calificat pentru semnătură electronica, potrivit unui comunicat al Agenției Servicii Publice (ASP). Astfel, deținătorul noului act de identitate va putea accesa online serviciile electronice, fără a fi nevoie să se deplaseze la instituțiile care le prestează.
Cetățenii care locuiesc peste hotare (diaspora) și dețin o carte de identitate vor putea accesa la distanță serviciile publice prin intermediul platformei digitale guvernamentale.
„Titularii cărților de identitate se vor putea autentifica în următoarele sisteme informaționale: MSign, MPower, MPass, MNotify, MCabinet, e-Votare, e-Raportare, e-Declarație, e-Factura, e-Licențiere, e-Stare Civilă, e-Achiziții, etc. Cetățenii vor putea semna acte, cereri sau declarații oficiale fără a se prezenta la oficiile instituțiilor publice.
Informația despre domiciliu/reședința temporară nu se va conține în cartea de identitate, ceea ce va avantaja cetățenii, deoarece nu va mai fi nevoie ca aceștia să-și preschimbe actul de identitate la fiecare schimbare de adresă.
Cărțile de identitate vor dobândi o utilitate extinsă, putând fi utilizate nu doar pentru identificarea pe teritoriul R. Moldova, ci și ca document de călătorie în țările care le vor recunoaște, în timp, în acest sens (de exemplu, țările membre ale Uniunii Europene).
Deținătorul cărții de identitate va avea acces la piața unică digitală a UE prin recunoașterea reciprocă a elementelor-cheie, cum ar fi: identificarea electronică, documentele electronice, semnăturile electronice și serviciile de distribuție electronică”, susțin reprezentanții ASP.
De asemenea, posesorul unei cărți de identitate se va putea autentifica și semna documente electronice, contracte, care vor fi valabile și recunoscute în spațiul UE.
Legea prin care este reglementată punerea în circulație la nivel național a noului model de act de identitate al cetățeanului R. Moldova, cartea de identitate, a fost votată în plenul Parlamentului pe 28 martie 2024.