Guvern: Școlile cu un număr mai mic de elevi vor primi fonduri țintit, după necesități
Instituțiile de învățământ din țară cu un număr mai mic de elevi vor fi sprijinite în atingerea standardelor educaționale înalte, prin intermediul unui centralizator financiar. Acesta va fi format din câte 1% din plafonul de cheltuieli al fiecărei instituții școlare. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, o hotărâre în acest sens.
Executivul comunică că suma acumulată va fi gestionată la nivel național de către Ministerul Educației și Cercetării, iar banii vor fi alocați școlilor țintit pentru necesități, cum ar fi reparația capitală, achiziționarea mijloacelor și serviciilor de transport, dar și asigurarea stagiilor de practică.
„Instituțiile de învățământ cu un număr mic de elevi, liceele cu o singură clasă și infrastructură depășită afectează calitatea studiilor, iar scopul proiectului este de a eficientiza modul de alocare și gestionare a finanțelor, dar și de a asigura transparența și corectitudinea repartizării acestora”, scrie Guvernul.
Prezenta hotărâre va intra în vigoare de la data de 1 ianuarie 2025.