Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Guvernul: „Lucrările la linia electrică…

Guvernul: „Lucrările la linia electrică Vulcănești – Chișinău se desfășoară conform graficului”. Progresul de implementare – aproape de jumătate, deși ar urma să fie pusă în funcțiune la sfârșitul anului 2025

Sursa: ZdG

Mersul lucrărilor la Linia electrică aeriană (LEA) 400 kV Vulcănești – Chișinău a fost examinat în cadrul unei ședințe convocate joi, 16 ianuarie, de prim-ministrul Dorin Recean cu participarea implementatorului proiectului, companiilor de construcții și altor instituții implicate.

În dimineața aceleiași zile, președintele partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a publicat un clip video în care a declarat că „cu tempoul pe care îl are construcția acestei linii de înaltă tensiuni, menită să ne asigure securitatea energetică, să ne conecteze la sistemul energetic românesc, nu va fi funcțională încă patru-cinci ani”.

Conform unui comunicat de presă emis de Guvern, la ședință, Dorin Recean a subliniat „importanța strategică” a acestui proiect de infrastructură pentru securitatea energetică a țării, în contextul „actualelor realități regionale” și a cerut tuturor părților implicate să „se mobilizeze și să nu admită întârzieri în graficul de realizare a lucrărilor”. Termenul-limită pentru finalizarea construcției și punerea în funcțiune a liniei este luna decembrie a anului 2025.

„Cu linia electrică Vulcănești-Chișinău în funcțiune vom putea transporta energie electrică fără a trece prin nodul energetic al MGRES, astfel Federația Rusă va pierde ultimul instrument de șantaj energetic asupra țării noastre. De aceea este important ca lucrările să fie urgentate și realizate în termen”, a subliniat prim-ministrul Dorin Recean.

Totodată, prim-ministrul a cerut companiilor responsabile de construcție: KEC International Limited, consorțiului de companii Siemens Energy SRL – Electromontaj SA – Energotech SA, să prezinte programul de realizare a lucrărilor, actualizat conform solicitării, și să raporteze săptămânal progresele înregistrate către Ministerul Energiei și Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE). La ședință s-a anunțat că Stația electrică Chișinău va fi finalizată până în luna august 2025.

„Pentru eficientizarea procesului de monitorizare a executării, reprezentanții UCIPE și ai Ministerului Energiei vor realiza vizite săptămânale sau bisăptămânale în locurile de desfășurare a lucrărilor de construcție/modernizare/extindere din cadrul PDSE pentru a înregistra progresele”, conform Executivului.

La ce etapă sunt lucrările

Progresul general de implementare a lucrărilor de construcție a liniei electrice aeriene este de circa 49% și cuprinde aproximativ 190 de fundații și 30 de piloni asamblați din totalul de 500, iar șantierul de construcție se extinde pe o distanță de circa 65 de kilometri. 

Potrivit Guvernului, lucrările de construcție au fost lansate „efectiv” în luna aprilie 2024, după elaborarea și aprobarea proiectului tehnic și realizarea condițiilor premergătoare lucrărilor. Acestea sunt în proces de desfășurare în UTA Găgăuzia, raioanele Leova, Cahul și Taraclia. Materialele și componentele necesare construcției au fost produse și livrate în volum de 90%.

„Totodată, pentru a reuși realizarea lucrărilor în termen, KEC International Limited a dat asigurări că, din luna martie, odată cu încălzirea vremii, va spori numărul de muncitori în teren.

Potivit UCIPE, lucrările sunt executate în ritm continuu, fiind planificată asamblarea a 50 de piloni adiționali în lunile de iarnă. Cu toate acestea, tempoul de lucru este condiționat de starea vremii, iar planificarea lucrărilor și a echipelor de muncitori în teren se va face în conformitate cu planul de lucru agreat, potrivit căruia LEA va fi dată în exploatare la finele anului 2025”, au mai comunicat autoritățile.

Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică: „Declarațiile – false, manipulatorii și nefondate”

Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică a emis un comunicat de presă în care a venit cu precizări „cu referire la unele falsuri și manipulări privind etapa actuală de construcție a Liniei Electrice Aeriene (LEA) de 400 kV Vulcănești – Chișinău”.

  • Referitor la contract și termenul de executare a lucrărilor: „În conformitate cu prevederile contractului pentru proiectare, furnizare și instalare, semnat în luna noiembrie 2021, lucrările de construcție LEA vor fi finalizate în anul 2025”.
  • Referitor la compania de construcții: „Antreprenorul a fost selectat în cadrul unei licitații internaționale, în conformitate cu rigorile finanțatorului. În cadrul licitației, au participat 10 companii ofertante, cu experiență și capacitate de a realiza astfel de lucrări, inclusiv din România și Europa”.
  • Referitor la declarațiile de demontare a anumitor stâlpi: „Este o informație falsă. Lucrări de demontare sau oricare alte lucrări în apropierea stației Vulcănești nu au fost efectuate în ultima perioadă. Totodată, din informațiile oferite de ÎS Moldelectrica, la fața locului nu sunt implicate echipe de muncitori din România la echipamentele de referință. Respectiv, declarațiile – sunt false, manipulatorii și nefondate”.
  • Referitor la termen: „În conformitate cu cele anunțate anterior, subliniem faptul că lucrările de construcție a Liniei Electrice Aeriene de 400 kV pe direcția Vulcănești – Chișinău vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2025”.

Referitor la proiectul de interconectare Republica Moldova-România: „Proiectul de interconectare Republica Moldova-România a prevăzut în primă etapă realizarea următoarelor activități:

  • Construcția stației Back-to-Back la Vulcănești (cu donatori BERD, BEI, PIV/CE)
  • Proiectul Dezvoltarea Sistemului Electroenergetic (PDSE) (finanțator: AID – Grupul Băncii Mondiale), care presupune construcția LEA Vulcănești-Chișinău și modernizarea/extinderea stațiilor electrice aferente.

Însă, odată cu conectarea sistemului electroenergetic al Republicii Moldova la ENTSO-E necesitatea sincronizării prin stația Back-to-Back a decăzut. Așadar, a rămas în vigoare doar Proiectul Dezvoltarea Sistemului Electroenergetic, bugetul pentru construcția LEA și modernizarea/extinderea stațiilor aferente, în cadrul PDSE, fiind de circa 50 milioane de euro”.

Într-un videoclip publicat pe pagina de Facebook a partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc a declarat că „compania pe care au angajat-o Spînu și brigada galbenă, înregistrată în China, India, unde, și cu conexiuni în Uzbekistan, și cu relații în Federația Rusă la Moscova, nu au de gând să tragă linia”.